Calitatea și cantitatea rugăciunii
Calitatea şi cantitatea rugăciunii vădesc starea relaţiei pe care o avem cu Dumnezeu şi ponderea acestei relaţii în viaţa noastră.
Calitatea şi cantitatea rugăciunii vădesc starea relaţiei pe care o avem cu Dumnezeu şi ponderea acestei relaţii în viaţa noastră. Tocmai de aceea încep sfinţii rugăciunea o dată cu apusul soarelui şi o continuă toată noaptea, până la răsărit sau chiar mai târziu. Rugăciunea lor se ridică la Părintele ceresc, iar El îi mângâie şi îi bucură. Doriţi să ştiţi mai multe despre rugăciunea minţii. Năzuiţi spre un lucru bun şi important!
Omului îi este foarte greu să facă progrese în rugăciunea lui Iisus dacă nu este obişnuit să se concentreze în timpul rugăciunii obişnuite. De aceea, ar fi bine să vă însuşiţi următoarea metodă: concentraţi-vă atenţia asupra cuvintelor şi înţelesurilor psalmilor sau ale altor rugăciuni scurte, care se potrivesc mai bine cu starea dumneavoastră interioară. Repetaţi-le des şi cu multă atenţie, incluzând printre ele şi rugăciunea lui Iisus. După aceea, adăugaţi rugăciuni către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi către sfinţi, neuitând să cereţi iertarea păcatelor tuturor celor vii şi celor morţi.
(Ne vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul – Scrisori, traducere de Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, pp. 24-25)