Când anume cunoaștem că am sporit în rugăciune și smerenie?

Sporești în rugăciune și smerenie atunci când simți nevoia să te rogi, așa cum simți nevoia de aer și apă. Există o chemare ascunsă în tine care te îndeamnă continuu să ceri, să mulțumești și să lauzi pe Creatorul tău, eul din tine care se vrea la Tatăl și la mama lui. El dorește să se biruiască pe sine, dar se vede slab și neputincios. El nu vrea să fie rob, adică împătimit, purtând un nume atât de mare, de creștin, ci se vrea lângă Stăpânul și Răscumpărătorul său.

Astfel, sufletul se trezește în om și simte cum inima rănită de dor se apropie de Dumnezeu să comunice. Așa încep marile treziri spre viață în Dumnezeu. Ecoul acesta armonios pe care-l auzi în tine este semnul că ești viu și vrei să rămâi omul viu în bucuria harului Celui dătător de viață. Sfântul Ciprian zice: „Cum vrei să fii auzit de Dumnezeu, când nici tu nu te auzi pe tine însuți?!” sau: „Spune-mi: unde ești atunci când nu te afli înăuntrul tău?”. Și iarăși: „Darul anume își face loc în noi, pe măsură ce se trezește eul nostru și sunt dezrădăcinate patimile”. Când inima se va curăți de patimi, atunci se va înflăcăra simițirea către Bunul Dumnezeu.

(Ne vorbește Părintele Arsenie, volumul I, Editura Mănăstirea Sihăstria, Neamț, 2010)