Copile, viaţa aici pe pământ este o luptă a trupului şi a minţii. Războiul este mai întâi al gândurilor, iar când nu mai putem lupta cu gândurile, atunci ne războim între noi. Suntem într-o stare aşa de rea, aici pe pământ - şi credem că ne luptăm pentru credinţă.

Noi, ca persoane, nu putem face nimic pentru credinţă, ci numai dacă ne unim. Aceasta este puterea şi tăria. Suntem datori să ne luptăm, căci suntem copii ai unor părinţi căzuţi, iar vrăjmaşii noştri, puterile gânditoare, necontenit ne abat de la calea cea dreaptă.

Vrăjmaşul îi învaţă pe copii de mici să se împotrivească părinţilor. Ştie bine vrăjmaşul că, de se împotrivesc copiii încă de mici, cu uşurinţă îi va îndruma în întreaga lor viaţă şi vor fi ai lui. Nu cu multă vreme în urmă, au venit la mine nişte părinţi cu fiica lor de zece, cel mult doisprezece ani. Îi cer copilei să-mi spună ce se întâmplă cu ea, iar ea îmi spune: “Îi iubesc pe tatăl şi pe mama mea, căci şi ei mă iubesc mult. Îi iubesc foarte mult, dar nu ştiu de ce îmi vine neîncetat în minte gândul să mă împotrivesc mamei şi tatălui, să nu ascult de ei, cu toate că nu vreau să fac asta. Eu vreau să ascult şi de mama şi tata, dar nu am pace.”

Vedeţi cum lucrează duhurile de sub cer?! Pentru aceea, neîncetat ne luptăm să ne întărim credinţa, şi puterile din văzduhuri necurmat ne tulbură gândurile.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița,  Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața,  traducere de Valentin Petre Lică, Editura Predania, București, 7514/2006, pp. 69-70)