Este posibil să simt, când îmi îmbrăţişez prietena, o bucurie nespusă, cerească? Ce înseamnă asta din perspectiva lui Dumnezeu?

Sigur că da! Tocmai de aceea ne-a făcut Dumnezeu diferiţi şi de aceea ne-a lăsat îmbrăţişarea, ca să simţim bucurie cerească şi dumnezeiască. Dar atenţie, măicuţă! Nu ţinem mult, că dracul e şi el pe acolo şi poate să facă ravagii cu sugestiile lui...

Da, Dumnezeu a pus în om bucuria apropierii de fiinţa pe care o doreşte cu iubire. Numai că iubirea e cruce şi, dacă se bazează numai pe sentimente omeneşti, degrabă moare. Se stinge.

Să luăm aminte să cerem binecuvântarea Domnului şi să împlinim poruncile Lui în orice bucurie omenească. Bucuria noastră e binecuvântată de Dumnezeu. Aşadar, atunci când îţi strângi în braţe iubita şi simţi bucurie cerească zici: „Doamne, binecuvântează-mă şi ia-mi-o din braţe, ca să nu cad în păcat şi du-mă la maică-sa să-i cer mâna şi să facem nuntă, c-om avea casă, că n-om avea casă, dar, să fie, s-o îmbrăţişez şi eu cu harul Tău”, atunci e bine, măicuţă. Acolo e pregustarea darurilor cereşti oferite de Dumnezeu familiei creştine.

Şi să ştii că acum te cred şi nu te cred deplin. Te aştept să vii, după zece ani de căsnicie, să-mi spui că simţi aceeaşi bucurie... Atunci voi fi convinsă că bucuria ta de acum e cerească şi nu o exaltare trupească şi sufletească de moment.

Să vă bucuraţi de aceste minuni ale tinereţii, dar să nu aveţi încredere oarbă, maică! Să supuneţi toate la proba iubirii în Hristos şi a îndurării şi răbdării tuturor încercărilor de pe Cale.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, 2013, p. 44)