Trăim într-o societate care pe măsură ce se atomizează personal, se uniformizează intenţional, după măsura dată de tehnologie, media şi politică. Îmi amintesc de cât de mulţi oameni au lăcrimat în colţul ochiului, când un politician veros plângea pe umărul altuia care era pasă-mi-te bolnav, promiţându-i că îi va duce mai departe misiunea nobilă.

Citeam deunăzi în portalul creştinin www.christianpost.com cum o familie din California a fost amendată pentru organizarea de studii biblice şi de cântări religioase în casa lor. Întrunirile dintre vecini nu însumau mulţimi de oameni, care ar fi putut însemna un pericol pentru autorităţile înfricoşate de revolte, nici nu aveau vreun profit, de care să profite statul şi autorităţile pe degeaba.

Chuck şi Stephanie Fromm, locuitori ai oraşului San Juan Capistrano, locul celei mai vechi biserici din California, au fost amendaţi cu 300$ pentru aceste activităţi religioase care, se spune în raport, încalcă legile oraşului care interzic adunările religioase fără permis de la autorităţi.

Chuck Fromm este editorul revistei „Worship Leader Magazine”, una dintre resursele de muzică religioasă care combină înţelepciunea biblică cu vechile cântări liturgice americane. El a insistat asupra faptului că nu intenţionează să întemeieze vreo biserică sau vreun cult. „Cum îndrăznesc ei să ne spună ce putem să facem sau nu în casa noastră?!” se întreabă Stephanie Fromm.

Acest exces de zel din partea autorităţilor pune în discuţie statutul libertăţilor, mai ales a celor religioase, în Statele Unite şi la noi. În prezent, dacă un vecin se plânge de ceva, poliţia intervine imediat, uneori cu motivaţii stupide, pentru a răspunde plângerilor. În acest caz, un vecin ateu, s-a plâns că în curtea vecinilor săi se aud cântece religioase.

Acest abuz din partea autorităţilor obsedate de ordine socială poate duce la anomalii sistemice şi la legi absurde, care să interzică de pildă orice zgomot într-o casă, de frică să nu ofenseze pe vecini. Comunitatea umană înseamnă în mod sigur întrepătrundere, comuniune, împletire de libertăţi şi datorii, vecinătate activă, con-vorbire, ajutor reciproc, şi nu delimitări absurde şi legi discreţionare. Libertatea mea se opreşte acolo unde lezează libertatea ta, undeva la mijloc, pentru a nu deveni abuz pentru niciunul dintre partenerii de dialog (că-i dialog, nu nefiinţă).

Îmi amintesc de un congres al „International Association for Mission Studies” (IAMS) ţinut în Ungaria, la Balatonfurred. Acolo am auzit o mărturie năucitoare: creştinii devin ţinte sigure în calea ateiştilor, umaniştilor şi anti-creştinilor, prin simplul fapt că ei există, uneori în ţări cu majoritate creştină, cu istorie şi cultură preponderent influenţată de valorile creştine netrecătoare.

Astfel, o doamnă ne-a povestit cum, într-o mişcare de şantaj de o absurditate violentă de nedescris, poliţia din Budapesta a aşteptat în jurul unei Biserici creştine, iar imediat ce s-a terminat Liturghia şi credincioşii s-au suit în maşini, au dat năvală şi au reţinut toate permisele de conducere, pe motiv că aceşti cetăţeni au băut, din cauaza informaţiei că majoritatea se împărtăşiseră la slujbă. Faptul că aceşti credincioşi, din punct de vedere legal, consumaseră 1 gram de vin la Împărtăşanie, nu însemna desigur nici o încălcare a legii. Era doar o persecuţie violentă şi absurdă, ascunsă în spatele unei legi slabe, elaborată de ignoranţi şi aplicată de proşti. Poliţia devine aşadar, din preconizat instrument de siguranţă şi ordine socială o forţă a sclaviei sociale, utilizată abuziv de o minoritate care are acces la ea.

În această perspectivă, primatul înţelegerii asupra aplicării textuale, dominaţia raţiunii asupra instinctului primar de obedienţă, duhul legii împotriva literei moarte, aprofundarea ideatică a conţinutului contra interpretărilor formale, jugul inteligenţei şi al bunului simţ asupra violenţei şi barbariei umane, dar şi frâna care trebuie pusă mereu dorinţei umane de a stăpâni pe ceilaţi, trebuie să fie mai atent analizate, propuse şi aplicate în societatea contemporană. Şi asta pentru că deseori, persoana umană degrevată de povara sfântă a libertăţii poate da naştere unui genocid sau unei tragedii doar datorită necesităţii respectării cu stricteţe a ordinelor primite de „sus”. Şi orice ascultare - de părinţi, de şefi, de autorităţi de orice fel - trebuie să treacă prin filtrul ascultării suverane de Dumnezeu, Creatorul tuturor.