Când Maica Domnului ne întâlnește

Timpurile se schimbă și noi ne schimbăm în ele. Neschimbată însă rămâne peste veacuri Maica Domnului; cu o prospețime veșnică, ea ne dă întâlnire liturgic în fiecare lună din an, ca să ne reamintească de dragostea pe care ne-o poartă, de grija cu care ne înconjoară, de locul statornic rezervat fiecăruia pe brațul său proteguitor, ce L-a ținut oarecând pe Mântuitorul lumii.

Tăcută și discretă, toamna se încuibărește iarăși peste ținut. Culmile împădurite din depărtări stau neclintite, ca niște brațe uriașe ale pământului înălțate către cer, parcă în stare de rugă, mulțumindu-I Domnului pentru binefaceri. Arareori o pală de vânt iscată de nicăieri mișcă agale ramurile de copaci, plină de o părintească grijă – ca să nu sfarme încheieturile bătrâne ale codrului care-și scutură frunzișul veșted, pregătindu-se de un somn prelung. Norii lăptoși de aburi tomnatici acoperă ca o plapumă cerul pământiu dar, ca la o poruncă, din când în când se risipesc, îngăduind seninului să se întindă ca luciul unui lac pe care, în depărtări, par a pluti fantastice și nedeslușite corăbii. Măgurile vecinice ale Vovideniei nu întârzie a da semn că, într-adevăr, frunzișul codrului, cândva de un buratic sclipitor, acum stă dogorit de soarele trecutelor zile fierbinți, îmbrăcându-se în straie ruginii, zugrăvind, astfel, un verosimil peisaj autumnal, plin de farmec moldovenesc. Vrând, nevrând, spectacolul oferit an de an de toamna ce se așterne agale pe cărările vieții ne amintește de perindarea vremii, de călătoria noastră către Patria cerească, de prefacerile din propria existență, după spusele proverbului latin „tempora mutantur et nos mutamur in illis” – timpurile se schimbă și noi ne schimbăm în ele.

Neschimbată însă rămâne peste veacuri Maica Domnului; cu o prospețime veșnică, ea ne dă întâlnire în fiecare lună din an, ca să ne reamintească de dragostea pe care ne-o poartă, de grija cu care ne înconjoară, de locul statornic rezervat fiecăruia pe brațul său proteguitor, ce L-a ținut oarecând pe Mântuitorul lumii, Cel Ce ține întreg Universul în mâinile Sale. Vom serba liturgic Acoperământul Maicii Domnului, prilej de a ne reaminti de celelalte întâlniri cu a Cerului Împărăteasă, presărate pe parcursul întregului veleat.

În toate lunile ale anului bisericesc, întâlnirile cu Maica Domnului sunt cu adevărat cadențe cerești menite ca, măcar o dată la 30 de zile, să ni se amintească de a sa iubire de mamă, care ne însoțește prin toate talazurile vieții. Iată cum se succed aceste chemări binecuvântate ale Născătoarei de Dumnezeu adresate fiecăruia dintre noi.

În prima lună a anului bisericesc, chiar în ziua cea dintâi, pe lângă sfinții proslăviți, se amintește și de minunea săvârșită de Fecioara Maria la Mănăstirea Miasinilor, iar pe 8 ale lunii, sărbătorim liturgic praznicul Nașterii Maicii Domnului. Tot în septembrie, pe 24, în tradiția grecească există o sărbătoare închinată Preacuratei Fecioarei, numită „Mirtidiotisa” sau „Maica Domnului din pomul de mirt”, celebrându-se liturgic cele 40 de zile de la sfânta sa Adormire. La început de Brumărel serbăm Acoperământul ei cel sfânt, pentru a nu uita să-i mulțumim că nu contenește să ne acopere cu sfântul ei omofor. În următoarea lună, pe 21 noiembrie, o însoțim duhovnicește către Templu pe Maria, prunca, amintindu-ne de praznicul Intrării în Biserică și îndemnându-ne să înțelegem că inițierea sa în taina templului era necesară deoarece, peste ceva timp, ea însăși va deveni „templu” al pre­zenței lui Dumnezeu în lume. De mână cu prunca Maria pășim și noi în Templu, neuitând că trebuie să ne pregătim la fel ca ea spre a ne preschimba, fiecare în parte, într-un „templu” al prezenței du­hovnicești a lui Hristos în noi.

În decembrie, pe 9, rememorăm liturgic ziua zămislirii Fecioarei Maria de către buna sa mamă, Sfânta Ana, iar pe 26, a doua zi după Crăciun, sărbătorim din nou pe cea care I-a dat trup omenesc Mântuitorului lumii, la ziua numită Soborul Maicii Domnului. Luna întâi a anului calendaristic, ne amintește de maternitatea Preacuratei Maici, căci chiar din prima zi rememorăm liturgic momentul când dumnezeiescul prunc Iisus, luat din brațele Maicii Sale, Se supune tăierii împrejur, după rânduiala legii vechi. Deși în ianuarie nu există o sărbătoare mariologică directă, totuși, praznicul Tăierii Împrejur a Domnului evidențiază și prezența Maicii Sfinte lângă pruncul ei căci, după vechea tradiție iudaică, mama alegea numele copilului, la opt zile de la naștere, atunci când era circumcis. Și luna lui Făurar ne prilejuiește reîntâlnirea cu Maica Sfântă, prin praznicul Strateniei sau Întâmpinării Domului, când și noi, duhovnicește, alături de ea, ne minunăm de cuvintele profetice ale dreptului Simeon, dar și de mântuitoarea lui rugăciune: „Acum eliberează pe robul Tău, Stăpâne”.

Nici prima lună de primăvară nu ne privează de bucuria revederii, în cadru sărbătoresc, cu Maica Domnului, căci în 25 ale lunii prăznuim Buna Vestire, ziua când tânăra Maria primește veste de la înger că va zămisli pe Mântuitorul lumii. Lunile aprilie și mai ne prilejuiesc întâlniri speciale cu Născătoarea de Dumnezeu. În săptămâna a cincea din post, prin Denia Acatistului Maicii Domnului, ne reamintim că și noi, aidoma locuitorilor capitalei Imperiului Bizantin de odinioară, dacă o vom lua pe Maica Domnului apărătoare, ne va ocroti cetatea sufletului fiecăruia dintre noi de năvălirea vrăjmașilor, ca oarecând vechile ziduri ale Constantinopolului. În săptămâna Sfintelor Pătimiri, cântările liturgice ne îndeamnă să nu-L lăsăm singur pe Hristos, Domnul, în clipele cele grele ale suferințelor, dar nici pe Maica Sa îndurerată în ziua când și-a înmormântat Fiul. În luminata săptămână a Paștilor, la Izvorul Tămăduirii, prăznuim pe Maica Domnului, izvorul nemuririi, de unde izvorăsc ape pururea vii și se revarsă toată bunătatea și mulțimea de tămăduiri peste cele patru laturi ale pământului.

În luna iunie, deși nu s-a fixat nici o sărbătoare închinată Maicii Domnului, o reîntâlnim smerită și tainică, așa cum i-a fost toată existența, la ziua Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Acest lucru ni-l spune, indirect, Sfântul Evanghelist Luca: după relatarea minunatei întâlniri dintre înger și Fecioara Maria, ne amintește de vizita binecuvântatei Fecioare la verișoara sa, Elisabeta, însărcinată în șase luni cu cel care avea să devină Botezătorul Domnului, după cum Arhanghelul Gavriil i-a spus Mariei la Buna Vestire. Fragmentul vizitei la Elisabeta se încheie cu informația că Preacurata Fecioară a rămas la ea „ca la trei luni, apoi s-a înapoiat la casa sa” (Luca 1, 56). De la Buna Vestire, trecând cele trei luni pomenite de Evanghelie, perioadă în care Maria și-a ajutat verișoara bătrână și însărcinată, a sosit sorocul pe 24 iunie, când Elisabeta l-a născut pe Ioan, Înaintemergătorul Domnului. Așadar, Născătoarea de Dumnezeu, purtând în pântece pe Mântuitorul lumii, a fost prezentă la venirea pe lume a pruncului Ioan, sărbătorită pe 24 iunie. Și în luna iulie, în ziua doua, ne întâlnim liturgic cu Preasfânta Fecioară, când serbăm „așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne”. În august, ultima lună a anului bisericesc, Biserica i-a rânduit Maicii Domnului două zile de prăznuire: pe 15 ale lunii, Adormirea celei Preacurate, și pe 31 august, „așezarea în raclă a Brâului Maicii Domnului”.

După ce am călătorit prin tot anul bisericesc, descoperind prezența liturgică a Maicii Domnului în fiecare lună a lui, iar prin aceasta convingându-ne că toată viața noastră este presărată cu astfel de întâlniri la care ne cheamă prea buna noastră Maică, să ne străduim să le onorăm pe toate și, mai cu seamă, să nu uităm că, prin dragostea și ocrotirea ei, rămâne în fiecare zi cu noi.

De la același autor

Ultimele din categorie