Când un gând rău stăruie înlăuntrul nostru, riscăm să devenim robii lui: „Un gând care zăbovește arată împătimirea omului” (Sfântul Marcu Ascetul). La rândul ei, împătimirea față de lucruri naște dorința de a le dobândi. Când mintea se desprinde de hrana cerească și de aducerea aminte a celor cerești, ea se predă necondiționat lumii materiale – prin însuși gândul care zăbovește în ea – consecința fiind că omul devine neînfrânat și nu se mai poate controla pe sine. Iată câteva învățături culese din scrierile patristice și din Pateric, care ilustrează cele tocmai afirmate:

„Cel ce se nutrește cu gânduri nu e înfrânat” (Sfântul Marcu Ascetul).

„Cel ce nu se luptă cu mintea împotriva păcatului, nici răspunde împotrivă-i, cu trupul îl face pe dânsul” (Avva Chiru).

„Priviți cu mintea voastră la cele spuse. Înainte de a pune cineva în lucrare patima lui, chiar de vor porni gândurile la luptă împotriva lui, este încă în cetatea sa, este încă liber și are și pe Dumnezeu ca ajutor. Deci de se va smeri lui Dumnezeu și va purta jugul necazului și al încercării cu mulțumire, și va lupta puțin, ajutorul lui Dumnezeu îl va scăpa pe el. Dar de va fugi de osteneală și va coborî la pătimirea trupului, va fi dus de silă și de nevoie în pământul asirienilor și va robi acela fără să vrea” – și aceasta pentru că diavolul va îngreuna și mai tare „patimile împotriva lui” și-l va război „cu și mai multă putere” (Avva Dorotei).

Una din cele mai triste consecințe ale gândurilor rele este înrăutățirea relațiilor interpersonale: „De aceea nu putem spori, de aceea nu izbutim să ne folosim vreodată în ceva, și rămânem tot timpul otrăviți de gândurile ce le avem unii împotriva celorlalți, măcinându-ne unii pe alții, fiindcă fiecare își dă dreptate sieși, fiecare se lasă pe sine, cum am spus, nepăzind nimic, și cere de la aproapele său păzirea poruncilor”.

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 257-258)