Sufletul meu tânjeşte totdeauna după Dumnezeu şi se roagă ziua şi noaptea, căci numele Domnului e dulce şi desfătător pentru sufletul care se roagă, şi aprinde sufletul de iubire pentru Dumnezeu.

Multă vreme am trăit pe pământ şi am auzit multe. Am auzit şi multă muzică, şi ea a desfătat sufletul meu. Şi m-am gândit: dacă această muzică e atât de desfătată, cum va desfăta sufletul cântarea cerească, unde prin Duhul Sfânt, Domnul este slăvit pentru pătimirile Lui.

Sufletul trăieşte multă vreme pe pământ şi iubeşte frumuseţea pământului; iubeşte cerul şi soarele, iubeşte grădinile frumoase, marea şi râurile, pădurile şi câmpiile; iubeşte sufletul şi muzica şi toate aceste lucruri pământeşti desfătează sufletul. Dar când a cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, atunci nu mai vrea să vadă nimic pământesc.

Am văzut împăraţi ai pământului în slava lor, şi am preţuit acest lucru, dar când sufletul cunoaşte pe Domnul, atunci va socoti puţin lucru toată slava împăraţilor; sufletul tânjeşte atunci neîncetat după Domnul şi, nesăturat, ziua şi noaptea, doreşte să vadă pe Cel Nevăzut, să pipăie pe Cel Nepipăit.

Dacă sufletul tău Îl cunoaşte, Duhul Sfânt îţi va da să înţelegi cum învaţă El sufletul să cunoască pe Domnul şi ce desfătare (dulceaţă) are această cunoştinţă.

Milostive Doamne, luminează noroadele Tale ca să Te cunoască pe Tine, să ştie cum ne iubeşti Tu.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, p. 4)