Când te apropii pentru rugăciune de faţa lui Dumnezeu, aşa să te faci în gândul tău, ca o furnică, şi cu animalele cele ce se târăsc pe pământ, şi ca un vierme şi ca un prunc, care nu ştie să vorbească. Și înaintea Lui să nu zici vorbe de cunoştinţă, ci cu copilărească îndrăzneală să te apropii de Dumnezeu, şi mergi înaintea Lui, ca să te învredniceşti de acea părintească purtare de grijă, cu care părinţii învăluiesc pe copilaşii lor cei mici. „S-a spus, că păzitor al pruncilor este Domnul“ (Ps. 114, 7). Poate un copil să se apropie de şarpe, să-l apuce de grumaz, şi şarpele nu-i face nimic. Poate pruncul umbla gol toată iarna, pe când ceilalţi sunt îmbrăcaţi şi îmbrobodiţi, şi frigul se poate furişa în tot trupul lui. Dar el șade gol, în zilele de frig, de ger şi de brumă, şi nu simte durere. Căci trupul lui nevinovat, acoperit este într-o haină nevăzută, din acea purtare de grijă ascunsă, care îi fereşte mădularele lui cele fragede, ca să nu se apropie de el vreo vătămare.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 88)