Perfidia mâniei constă și în aceea că ea nici pe departe nu se manifestă totdeauna imediat. Irascibilitatea unuia dintre soți îl poate „molipsi” foarte bine și pe celălalt, care inițial era mai liniștit și echilibrat. Așa are loc contaminarea funcțională. Cum arată asta în practică? Doi oameni, dintre care unul a crescut într-o familie unde domnea o atmosferă nervoasă, instabilă, încep să trăiască împreună. Cu timpul, el începe să își permită să-și demonstreze enervarea, încercând să rezolve cu ajutorul ei anumite probleme proprii. Enervarea se transformă în argumentul principal de dispută.

Celălalt soț, om mai echilibrat, la început doar observă ceea se petrece, străduindu-se să evite pe viitor conflictele și neacceptând acele „reguli ale jocului” care îi sunt impuse. Totuși, trebuie avut în vedere că o asemenea situație nu poate continua la nesfârșit. La un moment dat, legat în general de solicitări ale vieții, de orice stres de durată, și el începe să ridice vocea. La început, acest comportament îl miră și pe el, însă, dându-și seama pe neașteptate că mânia are câteodată efect, o include tot mai frecvent în repertoriul său. Astfel, sunt supuse contaminării de mânie noi laturi ale vieții de familie.

(Ecaterina Burmistrova, Enervarea, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2017, pp. 69-70)