Omul încearcă cu disperare, dar fără succes, să fugă de trăirea chinuitoare a propriilor greșeli și a pustietății sale sufletești. Astfel, înăbușind tulburarea și singurătatea lăuntrică, el cade în capcana diverselor dependențe (alcoolismului, narcomaniei, ludomaniei, computeromaniei, sexomaniei etc.).

În articolul: „De ce folosesc oamenii narcoticele?”, Lev Tolstoi sublinia cândva:

„Nu în plăcerea, nu în distracția, nu în veselia pe care o aduc constă pricina răspândirii universale a hașișului, opiului, alcoolului, tutunului, ci doar în necesitatea oamenilor de a ascunde de ei înșiși ceea ce le arată conștiința... Omului treaz îi e rușine de cele pentru care omul beat nu se rușinează.

Prin cuvintele acestea am arătat pricina de temelie pentru care oamenii se folosesc de narcotice: ca să nu le fie rușine după ce au făcut ceva împotriva conștiinței lor sau ca să ajungă într-o stare în care să poată face un lucru care e potrivnic conștiinței, dar la care îl trage pe om firea lui animalică...

Toți știu exemple de persoane care au căzut în patima beției în urma unor crime care le chinuiau conștiința. Cei care duc o viață imorală sunt mai înclinați decât ceilalți spre consumul de narcotice. Bandele de tâlhari, de hoți, prostituatele nu pot trăi fără alcool.”

Știința contemporană nu neagă că principalele cauze ale refugierii în împărăția iluziilor sunt ideologia consumismului, cultul succesului material, ștergerea reperelor morale, pierderea sensului vieții și, prin urmare, pustietatea duhovnicească. Bineînțeles, majoritatea bolilor au cauze numeroase și variate. Sursele dependenței își au rădăcinile și în ereditatea defavorabilă, în educația greșită, în obișnuința de a înlătura disconfortul prin mijloace stupefiante sau prin activități care modifică starea psihică etc.

Imunodeficitul de conștiință este o boală duhovnicească greu de vindecat. Unii visează să cumpere o conștiință „conciliantă” – dar este mult mai bine să trăiești în armonie cu conștiința dată de Dumnezeu!

(Konstantin V. Zorin, Dacă puterile sunt pe sfârșite. Războiul și pacea omului cu el însuși, traducere din limba rusă de Eugen Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2015, pp. 131-133)