Omul a fost creat cu trup și suflet și a primit suflarea de viață, pentru ca să primească Duhul și să fie astfel cu totul înduhovnicit și să trăiască în Duhul cu toată ființa lui. Numai îndeplinind aceasta, omul își împlinește destinul, trăind potrivit adevăratei sale naturi: „Omul adevărat este omul duhovnicesc care este în noi”, scrie Clement Alexandrianul.

Omul nu este om deplin și nu trăiește cu adevărat decât dacă trăiește în Duhul; altfel, el este mutilat, nedesăvârșit și ca și mort. Sfântul Irineu spune aceasta cu toată claritatea: „Apostolul zice: înțelepciunea o propovăduim la cei desăvârșiți” (I Corinteni 2, 6). Îi numește „desăvârșiți” pe cei care au primit Duhul lui Dumnezeu (...). Pe aceștia Apostolul îi numește de asemenea „duhovnicești”; iar aceștia sunt duhovnicești prin împărtășire de Duhul (...) Când Duhul Sfânt, amestecându-Se cu sufletul, Se unește cu cel după chip, prin revărsarea harului Său se naște omul duhovnicesc și desăvârșit, cel care a fost făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Când, dimpotrivă, Duhul lipsește din suflet, omul acela rămânând cu totul firesc și trupesc, va fi cu totul nedesăvârșit, având chipul lui Dumnezeu imprimat în el, dar fără să dobândească asemănarea prin mijlocirea Duhului.

(Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, p. 29)