Smerenia este a se socoti cineva pe sine înaintea lui Dumnezeu că este păcătos şi că nu face nimic bun. Iar fapta smereniei este tăcerea, şi a nu se măsura pe sine în ceva şi a nu se sfădi, şi supunerea, şi a căuta cu privirea în jos, şi a avea ochii morţi, şi a se păzi pe sine de minciună, şi a nu se lăsa prins în vorbire deşartă, şi a nu se împotrivi celui mai mare, şi a nu voi să se impună cuvântul său, şi a răbda defăimarea, şi a urî odihna, şi a se sili pe sine la osteneală, şi a nu supăra pe cineva. Îngrijeşte-te, deci, frate, să împlineşti acestea întocmai, ca să nu se facă sufletul tău locaş a toată patima şi să nu sfârşeşti viaţa ta fără rod pentru vecii vecilor. Amin. (Sfântul Isaia Pustnicul)

(Cuvinte de la Sfinții Părinți, Editura Epicopiei Romanului, Bacău, 1998, p. 100)