Denumirea de polieleu provine din cuvântul grecesc „polieleon” (multă milă, multă îndurare, mult-milostiv) care se repetă des în psalmul 134 şi 135 (că în veac e mila Lui) şi psalmul 136 care exprimă plângerea şi nostalgia poporului evreu. Polieleul este intonat în cadrul slujbelor Utreniei Praznicelor Împărăteşti sau ale sfinţilor mai importanţi din cursul anului bisericesc.

Ceea ce semnifică polieleul este multa milostivire a lui Dumnezeu față de noi. Exprimă bucuria întregii Biserici. După datină în momentul cântării se aprind luminile în Sfânta Biserică și, în vechime, se împărțeau lumânări aprinse tuturor. În vechime şi candelabrele cu lumânări erau mişcate circular într-un dans liturgic al întregii Biserici în lumina lui Dumnezeu, tradiţie care se păstrează astăzi la hramurile mănăstirilor athonite.

Polieleul laudă şi preamăreşte în chip deosebit milostivirea lui Dumnezeu.

Momentul în sine are o semnificaţie solemnă; în timpul polieleului, clerul iese din altar şi cădeşte întreaga biserică.