Călătoresc destul de mult de unul singur, în interes de serviciu, ajungând astfel în multe locuri pe care altfel nu le-aş fi vizitat niciodată. Ori de câte ori sunt în oraşe pe care nu le cunosc, îmi place să găsesc magazine mici, intime, unde pot să descopăr mici „comori“ cu care să îi fac o bucurie soţiei mele la reîntoarcerea mea acasă. În felul ăsta, îmi e mai uşor să fiu departe de casă. Anticariatele mă interesează în mod deosebit pentru că sunt mereu în căutare de cărţi care să mă ajute în munca mea. Una dintre cărţile găsite astfel este „Cele 7 procente extraordinare“, scrisă de Gregory K. Popcak.

„Imperativul marital”, un liant puternic la fundaţia căsniciei

În capitolul 3, autorul vorbeşte despre ceva ce numeşte „imperativul marital“. Nu mai auzisem niciodată termenul acesta şi, pe măsură ce citeam, am descoperit că era chiar piatra de temelie pentru o căsnicie creştină solidă şi exemplară. Aşa cum Sfântul Pavel explică începând cu 1 Corinteni 3, 10 că în ceea ce priveşte viaţa creştină „o altă temelie nu poate nimeni să pună în afara celei puse, care este Iisus Hristos”, acest lucru se referă şi la căsnicia creştină: o piatră de temelie ce nu poate fi mutată, ce e neschimbătoare şi eternă e esenţială pentru stabilitatea unirii dintre un soţ şi soţia sa. Ştim şi din alte metafore din Noul Testament cât de important e să existe fundaţia potrivită. În multe dintre acestea, Hristos e descris ca o „Stâncă”, aşa cum în Matei 7, 24 se vorbeşte despre omul care îşi clădeşte „casa” pe Stâncă, spre deosebire de cel care îşi clădeşte casa pe nisip. Nu contează ce lucruri măreţe sunt construite deasupra, pentru că dacă fundaţia este slabă, atunci întreaga structură e slabă. Un astfel de „imperativ marital” bun, puternic, bazat pe Poruncile lui Hristos este precum o fundaţie solidă ca Stânca!

„Care este scopul vieţii tale?”

Însă ce este acest „imperativ marital“? Cel mai bun mod de a-l descrie este de a folosi un exemplu dat de pr. Peter Gillquist. El vorbea despre o persoană care a mers la un interviu pentru o poziţie de răspundere într-o anume companie. În cadrul interviului, fiecărui candidat îi era adresată o întrebare: „Care e scopul vieţii tale?” Mulţi dintre cei întrebaţi s-au blocat la această întrebare pentru că nu mai fuseseră confruntaţi niciodată cu o întrebare atât de directă, menită să aducă la lumină valorile cele mai profunde ale unei persoane. Un om, însă, auzind întrebarea, a răspuns fără nici o ezitare: „Să ajung în Rai şi să iau cu mine cât de mulţi oameni pot!” Răspunsul reflecta conştientizarea de către acest om nu doar a scopului său în viaţă, ci şi a relaţiei sale cu acei oameni şi entităţi care pot, prin îndurarea lui Dumnezeu, să facă parte din viaţa lui. Relaţia sa cu oamenii şi lucrurile sunt guvernate de modul în care se apropie sau se îndepărtează de scopul său în viaţă. Atât timp cât scopul rămâne clar şi necompromis, omul nu va putea fi distras de factori externi pe care cel rău îi foloseşte atât de des şi de subtil pentru a ne distrage de la drumul cel îngust ce duce la viaţă (Matei 7, 14). Pe scurt, un „imperativ marital” este o formulare a scopului pe care un soţ şi o soţie îl stabilesc împreună ca şi principiu suprem care le va ghida căsnicia.

„Imperativul marital” – posibil test de compatibilitate

Odată ce căsnicia devine o posibilitate destul de mare în cadrul unei relaţii, deciderea asupra acestui „imperativ marital” în stadiul de „curtare” reprezintă modul ideal de a se asigura de compatibilitatea lor ca şi cuplu căsătorit. Discutarea unui „imperativ marital” în acest moment poate scuti cuplul de multă suferinţă ulterioară. Dacă, de exemplu, bărbatul spune că el îşi doreşte doisprezece copii, o soţie casnică pe post de mamă cu „normă întreagă” pentru a creşte o bună „recoltă” şi pentru a fi un exemplu al Împărăţiei Raiului, dar femeia doreşte să îşi termine studiile, să fie o „femeie de afaceri creştină” şi să îşi folosească abilităţile dobândite în mulţi ani de studiu, muncă şi investiţii, îşi planifică unul sau doi copii ceva mai târziu în viaţă, avem de-a face cu un „steag roşu” în ce priveşte compatibilitatea lor. Cele mai multe dintre cuplurile de azi, atunci când se confruntă cu astfel de probleme, le  rezolvă spunând: „O să vorbim mai multe despre asta după ce ne căsătorim.” Fiecare are însă gândul ascuns că va reuşi să îl determine pe celălalt să îşi schimbe planul şi să fie de acord cu propriul plan de viaţă. Ce tragedie! E o tragedie ce ar putea fi complet evitată dacă cei ce se pregătesc pentru căsătorie ar investi puţin timp în formularea unui „imperativ marital”.

Pentru cei care sunt deja căsătoriţi, nu e niciodată prea târziu să îşi stabilească propriul „imperativ marital”, indiferent în ce stadiu se află căsnicia. Luaţi acele lucruri care vă sunt cele mai apropiate şi mai dragi inimii voastre şi care vă sunt comune amândorura pentru a stabili acest imperativ. Odată ce acesta e formulat, faceţi două lucruri cu el. Primul e să îl citiţi în fiecare zi, astfel încât să vi se întipărească în minte şi să devină filtrul tuturor gândurilor, acţiunilor şi cuvintelor voastre. Al doilea lucru e să nu permiteţi ca ceva să îl compromită sau să îl dilueze prin acceptarea de „excepţii” pentru „cazuri sau circumstanţe speciale”. Aşa cum am consimţit în Taina Cununiei să „renunţăm la restul lumii” în favoarea soţului sau soţiei, avem nevoie să ne evaluăm toate celelalte relaţii funcţie de nou-formulatul „imperativ marital”. Dacă aceste relaţii întăresc acest imperativ, atunci sunt demne de atenţie; dacă însă ne îndepărtează de el, ele trebuie abandonate, indiferent de cât de nobile sau valoroase ar părea în alt context.