Căsătoria trăită în Hristos
Aşadar, după cum liman poate fi nunta, tot aşa şi scufundare, nu prin firea ei, ci din pricina voii libere a celor ce rău o trăiesc.
Despre nuntă a rânduit alaltăieri fericitul Pavel; şi despre îndreptările referitoare la ea aşa le-a scris corintenilor: Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este bărbatului să nu se atingă de femeie. Dar din pricina desfrâului, fiecare să-şi aibă femeia lui şi fiecare femeie bărbatul ei (I Corinteni 7, 1-2). Pentru aceea, să ne cheltuim şi noi toată convorbirea cu aceste cuvinte. Prin urmare, e de trebuinţă şi astăzi să vă vorbim iarăşi despre aceeaşi pricină, fiindcă şi azi acelaşi Pavel grăieşte despre aceleaşi lucruri. Căci numai ce l-aţi auzit strigând şi zicând: Femeia este legată prin Lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul, iar dacă adoarme, liberă este dacă vrea, să se mărite, numai întru Domnul. Mai fericită este însă dacă rămâne aşa, după gândul meu. Şi cred că şi eu am Duhul lui Dumnezeu (I Corinteni 7, 39-40). Să-l însoţim, dar, şi azi şi să vorbim despre această pricină. Căci urmându-l pe Pavel, prin el îl vom urma întru totul pe Hristos, căci şi el a scris acestea nu urmând sieşi, ci Aceluia.
Fiindcă nu e lucru de şagă să poţi trăi bine căsătoria, căci ea se face prilej de mii de răutăţi pentru cei ce nu o trăiesc cum trebuie. Căci după cum femeia poate fi ajutor, aşa se poate face adesea şi potrivnică sfătuitoare. Aşadar, după cum liman poate fi nunta, tot aşa şi scufundare, nu prin firea ei, ci din pricina voii libere a celor ce rău o trăiesc.
Căci cel ce o trăieşte după legile potrivite ei află în soţia şi în căminul său mângâiere şi [puterea] de a se rupe de toate răutăţile de zi cu zi. Dar cel ce nu o ia în serios, ci ca un lucru oarecare, chiar dacă se va bucura de linişte în afara căminului, când vine acasă va vedea stânci ascuţite ce [ascund pierzania]. Aşadar, fiindcă primejdia nu ne vine de la cele ce ni se întâmplă [în afară], este de trebuinţă să avem multă luare-aminte la cele spuse şi să ne ducem căsnicia după legiuirile lui Pavel. Ba, mai mult, să facem aceasta după legile lui Hristos.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la căsătorie, Editura Oastea Domnului, p. 11)
Soții trebuie să își găsească timp pentru comunicare, oricât ar fi de ocupați
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro