Așa cum în viața noastră comunitară abia după încercare și experiență ne alegem ceea ce ne este de folos și suntem atenți să nu fim furați de evenimente și să ne înșelăm, la fel și în foarte serioasa și neschimbabila Taină a Căsătoriei se impune atenția potrivită. Nici demnitățile, nici bogăția, nici visurile fanteziste, nici provocarea înfățișării chipului nu trebuie să ne ademenească în alegerea tovarășului de viață, dacă dintru început nu există o dovadă pentru înțelegere, pentru aceeași cugetare și primire a hotarelor și canoanelor curatei însoțiri. Ambii viitori miri trebuie să creadă în valoarea paternității și a maternității, grație cărora și noi existăm. (...)

Pentru că rău lucru nu este căsătoria, ci rău este adulterul, rău lucru este curvia, în vreme ce căsătoria este medicamentul care îndepărtează curvia. Să nu o necinstim, așadar, prin fasturi diavolești, ci aceea care s-a făcut atunci în Cana Galileii să facă și aceia care se căsătoresc acum, adică să-L aibă pe Hristos în mijlocul lor. Și cum, spune, poate să se facă aceasta? Prin preoți: „Pentru că acela care vă primește pe voi”, spune, „pe Mine mă primește”. Dacă, așadar, îl îndepărtezi pe diavol și-i inviți pe sfinții slujitori ai lui Hristos, se va afla de față negreșit împreună cu aceștia și Hristos împreună cu Maica Sa și cu frații Săi. „Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela Îmi este frate și soră și mamă” (Matei 12, 50).

Este nevoie de multă atenție și de ținere a legăturii căsătoriei. Să nu se ia în seamă smintelile din care izvorăsc neînțelegerile sau interpretările greșite. Îl sfătuim în special pe bărbat, în calitatea sa de cap al familiei, să nu trădeze iubirea și legătura cu soția sa, pentru că diavolul și uneltele sale nu vor înceta niciodată să poarte război ca să rănească rădăcina vieții. O pildă de adevărată mângâiere și sprijin pe care ne-au dat-o bătrânii noștri sfătuitori pentru ambele părți în momentele dificile este: „Nu uitați niciodată prima săptămână a căsătoriei voastre”. Sunteți amândoi aceiași ca și atunci. Nimic nu vă desparte. Le reamintim bărbaților spusa: „Trăiți înțelepțește cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe” (I Petru 3,7). Aceasta înseamnă că abaterea soției de la cale se vindecă cu dragoste și tandrețe, mai curând decât prin ceartă și mânie. Soțul, pentru a izbândi cu ușurință acest rol, ar trebui să se poarte cu soția lui – potrivit cu împrejurările – o dată ca tată, altă dată ca frate, altă dată ca prieten și totdeauna ca bărbat al ei. Dacă va face aceasta, va reuși să sădească netulburare și armonie în sufletul soției, care, deși în multe puncte are mai multă mărinimie și se poartă cu jertfire de sine, în anumite împrejurări se descurajează și slăbește cu sufletul.

(Gheron Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, Colecția Călăuze duhovnicești, Iași, 2012, p. 116, pp. 120-121, p. 195)