Căsătoria creştină nu este doar o unire pământească, ci o legătură eternă care va continua atunci când trupurile noastre vor fi „duhovniceşti” şi când Hristos va fi „totul în toate”. Un creştin este chemat ‒ încă din această lume ‒ să trăiască viaţa cea nouă, să devină cetăţean al Împărăţiei; şi poate face aceasta în cadrul căsătoriei.

Însă căsătoria încetează să mai fie o simplă satisfacere a unor trebuinţe naturale temporare, sau un mijloc de asigurare a unei supravieţuiri iluzorii prin intermediul posterităţii. Este o unire unică a două fiinţe îndrăgostite, a două fiinţe care pot transcende propria lor umanitate şi, astfel, pot fi unite nu numai „una cu cealaltă”, ci şi „în Hristos”.

(John Meyendorff, Căsătoria ‒ perspectiva ortodoxă, Editura Renașterea & Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2012, p. 26)