- Ce părere aveţi despre căsătoriile impuse de părinţi?

- Nu sunt de acord cu aceste căsătorii, dar strămoşii noştri practicau lucrul acesta, nu neapărat impus, ci semi-impus. Veneau în peţit părinţii cu băiatul; tatăl fetei lua fata de mână şi spunea: asta este soţia ta. Şi nu prea existau divorţuri sau deloc. Nu sunt de acord cu asta şi cred că nici dumneavoastră, dar strămoşii noştri mai făceau şi aşa, şi mergeau căsătoriile. Acum stăm de vorbă, ne tocmim şi apoi divorţăm. Foarte rapid divorţăm, constatăm nepotrivire de caracter. Eu am mai ocrotit şi fete de-astea unse cu motorină, bătute, cu ochii scoşi ş.a.m.d. şi mai apar discuţii în sat. Uite cum este bătută, uite ce a păţit aceea. Alta răspunde: „De câte ori nu trebuia să divorţez eu, de câte ori m-a bătut pe mine şi n-am divorţat, am ţinut de casă”. Este o concepţie sănătoasă, nu este bine că se întâmplă aşa, dar este bine să se ţină de casă.

Asta nu înseamnă că eşti condamnat să suferi. Nu chiar asta, dar aceasta este crucea căsătoriei şi trebuie să existe multă luptă ca să ne ţinem căsătoria. Trebuie, trebuie. Cine ştie, pentru un păcat al nostru mai tragem şi aşa! 

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 158-159)