Aşadar, cugetând la toate acestea, să nu ne uităm la bunuri, ci la blândeţea felului de trai şi la curăţie şi la întreaga înţelepciune. Căci femeia cu mintea întreagă şi îngăduitoare şi cu bună măsură [în toate], chiar dacă este săracă, poate să facă sărăcia mai dorită decât bogăţia. Fiindcă cea stricată şi destrăbălată şi certăreaţă, şi dacă s-ar afla mii de comori într-însa, le risipeşte mai repede ca vântul şi aduce asupra bărbatului dimpreună cu sărăcia mii de alte rele. Să nu căutăm bogăţia, ci soţia potrivită cu starea noastră. Mai întâi învaţă care e pricina nunţii şi pentru ce a fost ea introdusă în viaţa noastră şi nu cere nimic mai mult [de la ea]. Care e motivul nunţii şi pentru ce a dat-o Dumnezeu? Ascultă-l pe Pavel, că zice: „Din pricina desfrâului fiecare să-şi aibă femeia lui“ (I Corinteni 7, 2). Nu a zis: „ca să scapi de sărăcie“ sau „ca să te înavuţeşti“. Dar ce? Ca să fugim de desfrânare, ca să potolim pofta, ca să trăim împreună în întreaga înţelepciune, ca să bine plăcem lui Dumnezeu, ca să ne fie îndeajuns soţia proprie. Acesta este darul nunţii, acesta este rodul ei, acesta câştigul. Nu lăsa pe cele mai mari ca să cauţi cele mai mici.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale – Omilii la căsătorie, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2006, pp. 65-66)