Pe tot parcursul vieții sale, au fost consemnate numeroase semne ale sfințeniei sale. Dintre acestea, vom aminti doar câteva:

***

Dionisie Paxinos, din satul Stavros, ne spune cum Papoulakis a vindecat o femeie și copilul acesteia. Mama suferea de o infecție purulentă la ochi, iar copilul ei avea convulsii cauzate de eclampsie. Sfântul i-a vindecat pe amândoi prin rugăciunea sa, după ce le-a făcut semnul crucii cu bastonul. Le-a descoperit “doctorul fără de arginți” și discuția pe care aceștia au avut-o de taină într-un loc retras, privind plată pe care urmau să i-o facă pentru vindecarea lor, pe care nu a acceptat-o.

***

D. Zaverdinos, din Stavros, povestea despre consăteanul său, Lambros Raftopoulos, care plecase cu vaporul în Veneția pentru a aduce lemne necesare bisericii Sfintei Varvara, aflată în construcție la acea vreme. După trei luni fără vești, toți credeau că vaporul se scufundase. După ce s-a rugat, Sfântul Ioachim le-a spus celor din Stavros că vaporul va sosi în câteva zile, ceea ce s-a și întâmplat, spre uimirea tuturor.

***

Ecaterina H. Paizis povestea că, în satul Pera, familia Cahrila hotărâse în taină să doneze 12 taleri bisericii Sfintei Varvara. Mai târziu, însă, bărbatul a spus către soția sa: „Voi da sfântului doar 6 taleri, deoarece călugării îi risipesc.” Când s-au dus să îi ofere donația părintelui Ioachim, sfântul le-a spus cu blândețe: „Copiii mei, este de prisos, din moment ce călugării îi risipesc.” Atunci, bărbatul s-a cutremurat și, recunoscându-și greșeala, a mai donat încă șase taleri, primind astfel iertarea sfântului.

***

I. D. Raftopoulos, din satul Kioni, povestea că, în noaptea de 7 februarie 1867, Sfântul Ioachim a fost găzduit în casa sa. La miezul nopții, sfântul s-a trezit tulburat și agitat, vestindu-i gazdei că o mare încercare va veni peste insulă. A aprins lumânări, a tămâiat și s-a rugat întreaga noapte. Dimineața, un cutremur puternic a lovit Itaca și Kefalonia, provocând mari pagube materiale.

Minuni după trecerea la Domnul

Eleni Karaghiórgou povestește că bunica sa, Anastasia Kalliníkou, fiind foarte săracă și neavând unde să spele hainele copiilor, le spăla într-un jgheab de piatră pe care se așeza Sfântul atunci când se întorcea acasă. Într-o noapte, însă, Anastasia l-a visat pe Sfânt, care o împingea și îi spunea cu asprime: „Anastasia, ceea ce faci nu-mi place. Să nu mai speli scutecele în jgheabul meu.” După ce a încetat să mai folosească acel loc, un roi de albine și-a făcut cuib acolo, producând o mare cantitate de miere.

***

Ana Megaloghéni povestește că, în copilărie, fratele ei, Vasilis, a început să sufere de crize de epilepsie. Mama lor, Akriví, a mers la soția epitropului bisericii Sfintei Varvara, care i-a spus: „Nu te teme, îl avem pe Sfântul, făgăduiește-i ceva.” Când mama a întrebat ce să făgăduiască, aceasta i-a răspuns: „Făgăduiește-i o cuvertură groasă din lână.” De îndată ce femeia a făcut această făgăduință, fiul ei s-a însănătoșit. De asemenea, un fir din centura Sfântului, cu care copilul era legat pentru binecuvântare, a contribuit la vindecare.

***

Anastasia Lekatsá, din Kalývia, povestește că, la vârsta de 15 ani, un păstor pe nume Spiridonos Paízis, care își petrecea nopțile de vară cu turma pe munte, i-a spus, cu teamă, că într-o noapte a văzut o lumină urcând pe muntele Vigla. Lumina se îndrepta spre biserica Sfintei Varvara și a dispărut în spatele ei, exact acolo unde se află mormântul Sfântului.

***

Gherasimos Kouvarás povestește că, în timpul războiului din 1940, se afla pe linia frontului. Într-o noapte, a visat că era în spatele altarului bisericii Sfintei Varvara, unde se găsește mormântul Sfântului Ioachim. Trezindu-se, s-a întrebat despre semnificația visului și a chemat cu credință numele Sfântului. Curând după aceea, a fost cuprins de febră și de vărsături. Căpitanul său a ordonat să fie trimis la medic, la două ore distanță de mers pe jos. Între timp, italienii au lansat un atac și au distrus prima linie de apărare. Când Kouvarás s-a întors la unitatea sa, și-a dat seama că, dacă ar fi fost acolo în timpul atacului, ar fi pierit împreună cu ceilalți soldați. Atunci a înțeles că Sfântul Ioachim îi salvase viața.

***

Ismíni Kaladelfoú, din Stavró, Ithaca, povestește că, în 1936, pe când avea unsprezece ani, tatăl său era grav bolnav și se afla în pericol de moarte. Ea avea mare evlavie la Sfântul Ioachim Papoulákis și s-a rugat pentru vindecarea părintelui său. Într-o dimineață, în timp ce ajuta la săpăturile arheologice din situl Pilikáta, l-a văzut în arătare pe Sfânt, care i-a spus: „Nu plânge, copila mea, căci tatăl tău se va face bine. Ridică-te, aprinde candelele Sfinților Ioachim Papoulákis și Gheorghe, care sunt stinse, și nu-ți mai face griji.” În ceasul în care a mers la mormântul Sfântului și a aprins candelele, tatăl său s-a vindecat în mod minunat.