Mulţi copii unici joacă puţin sau nu joacă deloc jocuri pe roluri. Ei nu au de la cine să le înveţe, nu au cu cine să se joace. Lipsa acestor jocuri se reflectă dezastruos asupra întregii dezvoltări a copilului, inclusiv a celei intelectuale, fiindcă tocmai acest loc îi oferă micului omuleţ o concepţie tridimensională despre lume. Nu degeaba la copiii cu devieri psihice serioase (de exemplu, autism) nu există un joc pe roluri normal. (...)

La copiii unici, experienţa socială este cu totul alta. Când începe să aibă activităţi în afara casei, copilul unic are deseori un şoc psihologic*. Mergând la grădiniţă sau la şcoală, el aşteaptă să fie evidenţiat faţă de cei din jur, dar, când aceasta nu se întâmplă, face criză de nervi, poate să-i dispară dorinţa de a învăţa, să-i apară frica de insucces, iar acestea nu contribuie la o dezvoltare intelectuală.

(Tatiana L. Şişova, Probleme şi dificultăţi în educarea copiilor: îndrumar pentru părinţi, traducere din limba rusă de preot Nicolae Creţu, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, p. 246)

*Este doar un aspect observat la mare parte dintre copiii singuri la părinți, nu se referă la toți copiii.