Fiecare om caută iubirea. Încă din copilărie, fiecare dintre noi a căutat iubirea părinţilor, iubirea fraţilor; fiecare şi-a făcut o închipuire de­spre cum trebuie să fie iubirea, fiecare în inimioara sa tânjea, îşi închipuia şi cre­dea că ştie ce ar trebui să facă ceilalţi pentru ca el să se simtă iubit. Fiecare şi-a închipuit nişte gesturi, nişte cuvinte, niş­te feţe care privesc într-un anume fel şi toate acestea îi aduceau o uşoară bucu­rie, dar totodată şi o mare durere, că toa­te aceste gesturi, toate aceste cuvinte pe care ni le închipuim în mintea noastră sunt foarte greu de regăsit în ceilalţi.

Suferim pentru că cei din jurul nostru nu ştiu să ne iubească. Suferim pentru că iubirea, aşa cum ne-am închipuit-o noi, nu există. Dar iubirea există. Există pen­tru că Dumnezeu a adus-o în lume, pen­tru că ea nu poate să nu existe, nu poate să aibă sfârşit, pentru că nu are nici început. Ea nu poate să se împuţineze, pentru că ea porneşte de la Dumnezeu şi se revarsă asupra întregii făpturi, aşa încât, dacă iubirea nu există, doar noi suntem de vină pentru că nu o vedem.

(Ieromonah Savatie Baştovoi, A iubi înseamnă a ierta, Ed. Cathisma, Bucureşti 2006, p 14)