Bătrâneţea a venit, trupul a slăbit şi vrea să se întindă pe pat, dar duhul nu stă întins — el se avântă spre Dumnezeu, Tatăl său, rudenia lui cerească. El ne-a făcut rudenii ale Sale prin Preacuratul Lui Trup şi Sânge şi prin Duhul Sfânt; ne-a dat să cunoaştem ce anume e viaţa veşnică. În parte ştim: Duhul Sfânt e viaţa veşnică. Sufletul trăieşte în iubirea lui Dumnezeu, în smerenia şi blândeţea Duhului Sfânt. Dar Duhului Sfânt trebuie să-l dăm un loc mai mare în sufletul nostru, ca El să fie viu întru el şi sufletul să-L simtă pipăit.

Cine rămâne pe pământ prin Duhul Sfânt în iubirea lui Dumnezeu, acela va fi şi sus împreună cu Domnul, căci iubirea nu poate să piară. Dar să nu ne amăgim în gânduri deştepte, să ne smerim pe noi înşine după cuvântul Domnului: „Fiţi ca şi copiii, căci a lor este Împărăţia lui Dumnezeu” [Mt 18,3]. Vai mie, căci după ce am cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, îl pierd şi nu pot să-L am în deplinătate, deşi văd mila lui Dumnezeu cu mine.

 

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 71)