Maria Pantselia din Limnos scrie epistola sa în ianuarie 2001, adresându-se sfântului ca o mamă tristă şi păcătoasă care fusese învrednicită prin ajutorul acestuia de însănătoşirea copilului ei. Îşi cere scuze în acelaşi timp pentru că trecuseră câţiva ani de când minunea avusese loc. Băiatul ei Nicolae, în vârstă de cincisprezece ani, se îmbolnăvise de ceva ce cu greu a putut fi diagnosticat ca fiind boala lui Hodgkin, în formă foarte gravă. Aceasta atacă ganglionii din organism. Băiatul trebuia să înceapă de îndată tratament chimioterapeutic. Băiatul avea o constituţie foarte firavă şi doctorii au spus că probabil nu va putea face faţă tratamentului, nedându-i prea multe şanse de supravieţuire. Zilele lui, spuseseră aceştia, ar putea fi numărate până la Crăciun.

Mama a prins atunci un curaj supraomenesc, pe care i l-a transmis şi băiatului. S-a rugat fierbinte tuturor sfinţilor şi în special Sfântului Efrem, pe care îl credea grabnic ajutător şi în cazul ei, cum citise că o făcuse în nenumărate rânduri.

Într-o seară a văzut în vis un călugăr înalt, care a întrebat-o: „Ce face Nicolae?”. Femeia, crezând că este unul dintre părinţii din parohia ei, a răspuns: „Nicolae, părinte Teodosie, este foarte bolnav”. „Nicolae al tău se va face bine!” i-a spus cel din vis, după care s-a făcut nevăzut. S-a trezit plină de credinţă şi cu curajul de a continua lupta cu boala şi de a-l încuraja în aceasta pe copilul ei.

În fiecare zi îl ungea cu ulei şi îi dădea agheasmă. Îl adusese şi la mănăstire unde îl binecuvântase egumena Macaria, care mai trăia încă pe vremea aceea. Golgota băiatului a durat zece luni, timp în care acesta s-a zbătut între viaţă şi moarte.

Mama l-a visat din nou pe sfânt în luna ianuarie a anului 1998. De data aceasta se făcea că îşi pierduse copilul. Acelaşi călugăr i-a apărut iarăşi în vis şi i-a spus: „Ce cauţi? Nu ţi-am spus că Nicolae al tău se va face bine?”. S-a trezit şi şi-a văzut băiatul dormind liniştit.

După ce au terminat tratamentul, s-au întors în insula de unde veniseră, în Limnos. Bunicul ridicase o mică capelă în curtea casei, în cinstea Sfântului Efrem şi a Sfintei Irina Hrisovalantou. Capela, aflată la o intersecţie de drumuri, era deschisă tot timpul şi oricine dorea găsea aici loc de închinăciune, candelele nestingându-se niciodată. La biserica parohiei mămica a dus o icoană a sfântului pe care îl dorea grabnic ajutător şi altora în nevoi, aşa cum fusese cu băiatul ei. Împărţise şi cărţi în care sunt istorisite minunile sfântului.

Acum, când scrie, au trecut trei ani de la marea încercare pe care o traversase cu băiatul. Investigaţiile erau din ce în ce mai rare şi întotdeauna rezultatele s-au dovedit a fi bune.

Încheie mămica: „Doresc din tot sufletul ca sfântul să ajute pe toată lumea, în special însă pe copiii mici, care încă nu au apucat să trăiască bucuriile vieţii”.

(Noi minuni ale Sfântului Efrem. Minuni cu copii născuţi şi nenăscuţi, Editura Egumenița, 2009, p. 97)