Ce fac pentru Hristos?
Adică faţă de greutăţile pe care le-am îndurat în armată, în călugărie mă simţeam ca un fiu de împărat – indiferent dacă aveam sau nu posmag.
Eu n-am făcut nimic pentru Hristos. Dacă 10% din cele ce le-am făcut în armată le-aş fi făcut pentru Hristos, acum aş fi făcut minuni! De aceea, mai târziu, când am devenit călugăr spuneam: ,,În armată atâta m-am chinuit pentru Patrie, dar acum ce fac pentru Hristos?”. Adică faţă de greutăţile pe care le-am îndurat în armată, în călugărie mă simţeam ca un fiu de împărat – indiferent dacă aveam sau nu posmag. Pentru că în incursiuni ştii ce post făceam? Mâncam zăpadă. Ceilalţi alergau şi aflau câte ceva de mâncare. Eu însă cu aparatul de transmisie în spate nu mă puteam mişca. Odată treisprezece zile nu am mâncat. Numai o pâine militară şi o jumătate de hering ne-au împărţit. Apă beam din urmele animalelor.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, 2003, p. 215)
Dacă vrei să fii robul lui Hristos, primește ce a îndurat El
Toate pleacă de la iubire și se întorc la iubire
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro