Înseamnă să ne îndrumăm noi viaţa, în loc să fim îndrumaţi de ea. Mulţi oameni n-au un ţel hotărât spre care să-şi îndrepte viaţa şi de unde să răspundă fiecărui imbold dinăuntru sau din afară, de aceea ajung victimele împrejurărilor întâmplătoare, a cunoscuţilor de o zi şi a propriilor toane şi toată viaţa se lasă împinşi încolo şi încoace de toate înrâuririle şi întâmplările cu putinţă. Chiar cei care par foarte activi sunt, în cele mai însemnate momente ale vieţii, pasivi.

Energia lor nu este în slujba unui mare ideal călăuzitor în viaţă, nu primeşte de acolo măsura şi direcţia, ci urmează orbeşte feluritele prilejuri şi imbolduri din stânga şi din dreapta, ascultă când de pornirile momentului, când de trebuinţa de ameţeală şi de distracţie. Aşa încât pendularea aceasta nici n-ar trebui să fie numită activitate, ci mai degrabă neastâmpăr. Hotărârea principală pentru formarea caracterului şi a conştiinţei se află pe prima treaptă a virtuţii omeneşti, este cea dintâi condiţie a oricărei purtări active în viaţă. Cu această hotărâre omul smulge pasivitatea din rădăcină, ajunge un organizator şi nu un judecător.

(Dr. W. Forster, Îndrumarea vieții, Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, Suceava, 2008, p. 11)