A venit primăvara, în curând va veni şi vara, va fi cald. Mulţi oameni au obiceiul să iasă pe banca din faţa blocului sau să meargă la o vecină. Vin, se aşează, dar n-au despre ce vorbi, atunci când sufletul nu este plin de rugăciune şi de grija pentru binele aproapelui. Şi astfel începe vorbirea în deşert, doar ca să treacă timpul. Însă el e atât de preţios! Şi ne este dat foarte puţin, pentru mântuirea sufletului nostru. Şi iată că bătrânele stau şi-i petrec cu privirile pe toţi trecătorii. Ele ştiu totul: cine şi de câte ori a fost căsătorit, câte avorturi are, cu ce face negoţ. Şi împart una cu cealaltă tot ce-au auzit. Aceasta se numeşte vorbire în deşert, judecarea aproapelui, vorbire de rău, bârfă.

Bancurile, de asemenea, sunt vorbire deşartă, căci nu aduc niciun folos. Este un râs zadarnic, fără vreo bucurie duhovnicească. Râsul în hohote şi nepăsarea apar atunci când în suflet nu există frica de Dumnezeu.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2013, pp. 215-216)