Părinte Cleopa, ce înţelegem prin fapta bună şi cum putem şti că faptele noastre sunt bune sau rele înaintea lui Dumnezeu?

Fapta cea bună este roada dreptăţii (Filip. 1, 11; Matei 5, 16; Iacob 3, 18). Fapta cea bună se mai zice şi roadă vrednică de pocăinţă (Matei 3, 8; Luca 3, 8; Fapte 26, 20). Iisus Hristos a fost întru toate pildă de adevărată faptă bună (Ioan 10, 32; Fapte 10, 38). Faptele numai atunci se socotesc bune când vor fi unite cu dreapta credinţă şi se vor face spre slava lui Dumnezeu (Matei 6, 1-4; Efes. 5, 9-10; Col. 1, 10; 2, 23).

Nimeni nu se poate mântui numai cu faptele sale cele bune, dacă nu va completa mila lui Dumnezeu neajunsurile şi datoriile sale sufleteşti (Efes. 2, 8-9; II Tim. 1, 9; Tit 3, 4-5). Fiecare din noi trebuie să ştie că toate faptele bune se înfăptuiesc de Dumnezeu în cei credincioşi, deoarece Dumnezeu este Cel ce lucrează întru noi, atât ca să voim, precum să şi săvârşim faptele cele bune după a Lui bunăvoinţă (Filip. 2, 13-15; II Cor. 3, 5; 9, 8; Evrei 13, 20-21).

(Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 55-56)