Trebuie să admitem, pe baza numeroaselor studii, că lipsa afectivităţii, absenţa atingerilor mamei, poate avea efecte importante pe termen lung. Însă unele rezultate au dezvăluit chiar mai mult. Prezenţa mângâierilor mamei, expresiile tactile ale ataşamentului său faţă de copil au şi efecte pozitive distincte.

Pentru a evidenţia acest fapt, pot fi invocate aici câteva rezultate concrete. Mai întâi, se poate spune că unele cercetări mai vechi, făcute pe animale, au arătat că stresul mamelor afectează dezvoltarea puilor. Simplu spus, e verificat un principiu ce pare cumva uşor de intuit: din mame stresate se nasc de fiecare dată pui stresaţi. Rezultatele cercetărilor efectuate pe animale au confirmat această regulă, luând în consideraţie nivelul de cortizol din corpul puilor. Dacă sunt privaţi de atingerile mamei, puii de şobolan prezintă un nivel de cortizol mai mare, ceea ce antrenează, de fapt, o rezistenţă scăzută la situații solicitante, un nivel de interes scăzut în explorarea unui teritoriu nou, necunoscut, cum ar fi un labirint, chiar dacă olfactiv se anunţă o recompensă.

Surpriza, însă, a venit atunci când cercetătorii au analizat cauzele stresului comportamental. De fapt, situaţia se schimbă dacă puii născuţi din mame stresate sunt încredinţaţi unor mame grijulii, care îi mângâie îndeajuns! Ei redevin jucăuşi, dornici de explorare, şi prezintă un nivel de cortizol redus, încât se poate spune că răspunsul lor la stres s-a îmbunătăţit semnificativ. Influenţa comportamentului mamei, după ce puiul a fost născut, se păstrează şi în situația inversată. Puii născuţi din mame grijulii prezintă o rezistenţă bună la stres, un nivel de cortizol scăzut şi tendinţe exploratorii însemnate, însă dacă sunt încredinţaţi unor mame neglijente, care nu-i mângâie, îşi pierd capacitatea de a răspunde bine la stres. Mai mult, s-a observat că „neglijenţa maternă” se transmite, întrucât puii care au fost crescuţi de mame neglijente, odată ajunşi la maturitate, manifestă aceeaşi neglijenţă faţă de puii lor.

Fiziologic, toate aceste rezultate se confirmă. Într-adevăr, nivelul cortizolului – unul dintre hormonii stresului, un bun indiciu pentru nivelul de stres al organismului, este semnificativ mai mare în corpul puilor născuţi din mame grijulii, dar încredinţaţi unor mame neglijente. De ce sunt relevante aceste cercetări? Pentru că arată faptul că rezistenţa la stres, calitatea răspunsului la stres, nu depinde atât de mult de ceea ce se transmite prin genele părinţilor, cât mai ales de conduita mamei în relaţie cu puiul după naştere.

Atingerea mamei îi face pe copii mai rezistenţi la stres

După punerea la punct a mecanismului de investigare a efectelor atingerii, prin aplicarea lui la unele specii de animale, cercetătorii au încercat să verifice aceste posibile efecte şi în cazul omului. Rezultatele au fost asemănătoare. Rezistenţa la stres, calitatea răspunsurilor unei persoane la situaţiile dificile de viaţă sunt mult influenţate de atingerile şi expresiile tactile ale afectivităţii materne din primii ani ai vieţii copilului. Constatări de acest fel sunt deosebit de importante astăzi, când în bună măsură e promovat un model parental care să stimuleze autonomia copilului de la vârste foarte fragede şi diminuarea afectivităţii părinţilor, a frecvenţei mângâierilor şi atingerilor lor, sub pretextul evitării unei vulnerabilizări sau a unei hipersensibilităţi pe care acestea le-ar putea antrena.

Datele obţinute în aceste cercetări validează mai degrabă un model maternal clasic, în care mama este o prezenţă iubitoare, tandră şi afectuoasă cu copilul. Exprimarea afectivităţii, comportamentul maternal care mizează pe relaţii tactile, are, de fapt, multe efecte benefice în dezvoltarea armonioasă a copilului şi în rezistenţa lui, în forţa şi consistenţa reacţiilor lui în situații de stres.

(Arhidiaconul Adrian Sorin Mihalache – Ești ceea ce trăiești: câteva date recente din neuroștiințe și experiențele duhovnicești ale Filocaliei, ediția a-II-a, Editura Trinitas, București, 2019, pp. 107-110)