Sfântul Grigorie, ucenicul Sfântului Vasile, o întrebă într-o vedenie pe Sfânta Teodora asupra împrejurărilor ce au însoțit moartea sa și a ucenicilor săi. "Cum pot să-ți spun, zise ea, despre suferința fizică și simțământul de apăsare a celor ce mor? Starea sufletului în timpul despărtțrii sale de trup este asemenea senzației celui ce ar cădea gol în mijlocul flăcărilor și s-ar fi făcut cenușă. Când veni ceasul morții mele, duhurile cele rele mă înconjurară din toate părțile. Unele mugeau ca niște fiare sălbatice, altele lătrau ca niște câini, însă altele urlau ca lupii. Ele erau furioase, mă amenințau, se pregăteau a se arunca asupra mea și scrâșneau din dinți, privindu-mă. Eram nimicită de groază când, deodată, am văzut doi îngeri stând la dreapta patului meu și vederea lor îmi dădu îndrăzneală. Abia atunci demonii se îndepărtară puțin de patul meu. Unul din îngeri întrebă cu mânie pe demoni: "Pentru ce ajungeți voi întotdeauna înaintea noastră lângă patul muribunzilor, pentru a înspăimânta și tulbura pe tot sufletul ce se pregătește a se despărți de trupul său? Voi n-aveți a vă bucura aici: mila lui Dumnezeu a pătruns acest suflet și voi n-aveți nici o parte din el". Atunci demonii se tulburară și începură a arăta faptele mele cele rele, săvârșite în tineretea mea, și strigau: "Ale cui sunt deci aceste păcate, n-a făcut ea cutare lucru și cutare lucru?". În sfârșit, veni moartea cea groaznică, chiar și de văzut; ea seamănă cu omul, însă nu are carne ci e alcătuită numai din oase omenești. Aduse cu ea mai multe instrumente de tortură: săbii, săgeți, lănci, seceri, furci, securi și altele asemenea. Văzând acestea, umilitul meu suflet, începu a tremura de frică”.

Atunci Sfinții Îngeri ziseră către moarte: „Fă-ti repede lucrarea  ta și scapă foarte încetinel acest suflet de legăturile trupești, căci el nu are mare povară de păcate". Moartea se apropie de mine, lua o mică secure și-mi tăie mai întâi picioarele și brațele; apoi, cu ajutorul altor instrumente, ea slăbi toate mădularele mele și le despărți una de alta din încheieturi. Astfel mi-am pierdut brațele și picioarele, tot trupul meu era mort și nu mai puteam să mă mișc. Pe urmă îmi tăie capul și n-am mai putut să-l mișc, ca și cum ar fi încetat să mai fie al meu. După aceasta, ea pregăti o băutura într-un vas pe care-l apropie de buzele mele și mă făcu să-l beau cu sila. Băutura aceea era atât de amară, încât sufletul meu neputând să o suporte, se înfioră și se aruncă afară din trup, smulgându-se cu sila. Atunci îngerii îl primiră în brațele lor.

Când m-am intors, am văzut trupul meu care zăcea acolo neînsuflețit, fără de mișcare și fără de viață, și l-am privit, precum se uită cineva la o îmbrăcăminte de care tocmai s-a dezbrăcat, și m-am mirat. Îngerii mă țineau iar diavolii, apropiindu-se de noi, arătau păcatele mele. Atunci îngerii începură a căuta faptele mele cele bune făcute în viață și găsindu-le din mila lui Dumnezeu, se pregăteau a le pune în cumpănă în fața faptelor mele cele rele, când deodată se arătă Sfântul nostru Părintele Vasile, care zise către Sfinții Îngeri: „Acest suflet mi-a slujit la bătrânețea mea și am rugat pe Dumnezeu pentru el și Dumnezeu mi l-a dăruit mie".

 

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 19-21)