Sunt un foarte bătrân ieromonah al Sfintei Mănăstiri a Sfântului Dionisie din Zakinthos. În această mănăstire am fost închinoviat pe 17 septembrie 1935, iar pe 1 octombrie am plecat, așa cum făceau toți frații începători ai mănăstirii, în insulele Strofadia. Acestea sunt două mici insule unde nu există nimic altceva decât o mănăstire ce are ca tezaur mormântul Sfântului Dionisie. Am stat acolo patru-cinci ani. Multe minuni am auzit și am văzut cu ochii mei. Vă voi împărtăși câteva spre slava lui Dumnezeu cel în Treime lăudat și a Maicii Domnului. Părinții de pe acele insule aveau mare evlavie și iubire pentru Maica noastră. Toată ziua spuneau: Maica noastră, bucuria tuturor!

Odată, ni s-a stricat moara la mănăstire și nu mai aveam făină pentru pâine. Ne-am gândit, ne-am sfătuit unul cu altul și am hotărât să trimitem două scrisori către Mănăstirea noastră din Zakinthos, scrisori pe care să le punem în două sticle mari, bine strânse, alături de câțiva bani. Le-am însemnat cu semnul Sfintei Cruci în fața icoanei Maicii Domnului „Bucuria tuturor” și înaintea sfintelor moaște ale Sfântului Dionisie și le-am dat drumul în mare. În acele scrisori, scrisesem și ora când „am trimis poșta”. În puțin timp, una dintre sticle a ajuns în portul Katakolon, iar cealaltă pe țărmul Kyparissi. Cel care găsise sticla pe țărmul Katakolon a mers și a chemat oamenii pentru a se minuna cum acea sticlă ajunsese așa repede la ei, având în vedere că insulele erau la o distanță de 42 de mile! Mai apoi a trimis scrisoarea la Zakinthos, la mănăstire, iar în trei zile a fost trimis meșterul pentru repararea morii.

†

Din satul Marathos al insulei Proti veneau des în insulele Strofadia câțiva oameni cu o barcă pentru pescuit. Odată, o femeie văduvă din acele locuri le-a spus respectivilor cu barca:

‒ Luați această sticluță cu ulei pentru a aprinde candela Maicii Domnului și a noastră? Am făcut o făgăduință.

‒ Desigur că o luăm, au răspuns și au băgat-o în cala bărcii.

Când însă au ajuns la mijlocul traseului, au spus unii către alții:

‒ Nu luăm uleiul văduvei să-l gătim? Oare Maica Domnului se apucă să geatească ceva?

‒ Mergi și ia-l din cală.

A coborât unul dintre aceia în cală, a căutat, însă uleiul nu era nicăieri.

‒ Unde l-ai pus? Dă-mi mie cârma și mergi tu să-l aduci.

A coborât și acela, însă uleiul era de negăsit. Au început să se întrebe între ei ce s-a întâmplat. Doar ce au ajuns în Strofadia, în momentul când au mers să lege corabia de țărm, văd în fața lor sticluța cu ulei. Copleșiți de acest eveniment, au adus sticluța la noi, la mănăstire, spunând:

‒ Părinte, am vrut să folosim uleiul văduvei la mâncare, însă Maica Domnului ni l-a luat din barcă. Luați-l sfinția voastră pentru a aprinde candelele.