Într-o casă sărăcăcioasă din orășelul Kuibișev locuia o mamă foarte evlavioasă împreună cu fiica sa, Zoe.

În noaptea trecerii dintre ani (31 decembrie 1956 spre 1 ianuarie 1957), Zoe și-a invitat șapte prietene bune, împreună cu niște tineri, să petreacă împreună. Când a auzit ce planificase Zoe, mama tinerei a rugat-o să amâne acea petrecere, deoarece se aflau încă în Postul Crăciunului (pe vechi). Văzând că fiica ei dorește să petreacă în felul ei, mama a mers la biserică pentru a se ruga.

Seara a venit și toți invitații sosiseră, cu excepția lui Nicolae, logodnicul tinerei Zoe.

În momentul când toate perechile au început să danseze, Zoe a rămas singură pe margine. Neștiind ce să facă, tânăra a luat de pe perete icoana Sfântului Nicolae și a strâns-o la piept, zicând: „Voi dansa și eu cu Nicolae!”. Văzând aceasta, unii prieteni au încercat să o oprească, spunându-i că este o blasfemie la adresa sfântului. Atunci ea le-a strigat „Dacă Dumnezeu există, să mă pedepsească”, începând să danseze.

În secunda imediat următoare, în cameră s-a auzit un zgomot înspăimântător, însoțit de o lumină orbitoare.

Prietenii s-au îngrozit văzând-o pe Zoe încremenită precum o piatră, cu icoana Sfântului Nicolae la piept, și au fugit.

Medicii care au venit s-au declarat depășiți de situație. Deși inima ei bătea, trupul îi era împietrit, astfel încât nici acele de seringă nu reușeau să intre, îndoindu-se. Încercând să o ducă la spital, aceștia au constat că Zoe era țintuită de podea.

În zilele ce au urmat casa a fost înconjurată de curioși, de credincioși și medici care doreau să vadă minunea cu ochii lor.

Conform ordinelor din partea autorităților sovietice, casa a fost închisă pentru vizitatori. Unul dintre cei care păzeau casa a albit de spaimă într-una dintre nopți, la auzul plânsului Zoei.

Văzând că timpul trece, iar Zoe este încă nemișcată, a fost informat și Patriarhul despre minunea întâmplată, cerându-i să se roage pentru tânără.

În tot acest timp, în casă au reușit să intre mai mulți preoți și chiar Mitropolitul locului, Nicolae, iar aceștia, după ce au săvârșit multe rugăciuni, au încercat în zadar să scoată icoana Sfântului Nicolae de la pieptul tinerei.

În ajunul Bunei Vestiri, s-a apropiat de casă un bătrân cu barba albă, rugându-i pe paznici să-l lase să intre puțin, dar fără succes. A revenit însă a doua zi și, profitând de faptul că milițienii nu erau atenți, acesta a intrat în casă.

Paznicii l-au auzit pe bătrân cum îi vorbea cu compasiune tinerei Zoe: „Așadar, ai obosit de atâta stat în picioare?”. Intrând speriați în casă, ei au constatat că bătrânelul dispăruse. Mulți au înțeles atunci că Zoe a fost vizitată de însuși Sfântul Ierarh Nicolae.

Astfel, Zoe a rămas în picioare fix patru luni (128 de zile), până în noaptea Sfintelor Paști, care în acel an a fost pe 23 aprilie.

În acea noapte, Zoe a început să strige din ce în ce mai tare „Rugați-vă!”, corpul ei începând să se înmoaie. Imediat a fost așezată pe o saltea. Întrebată fiind de cum a rămas în viață în toată această perioadă, ea le-a răspuns „Am fost hrănită de porumbei”, Mitropolitul Nicolae înțelegând prin aceasta că ea a primit milă și iertare de la Dumnezeu.

Această minune a mișcat pe toți locuitorii orașului Kuibișev și din împrejurimi, întorcându-i la Biserică cu pocăință. Cu lacrimi în ochi, oamenii mergeau și cereau iertare pentru păcatele lor.

După această minune a fost realizat filmul numit chiar „Minunea” (în limba rusa, чудо), regizat de Alexandru Proșkin, în anul 2009. În timpul filmărilor a avut loc o nouă minune a Sfântului Nicolae: în timp ce filma pentru peliculă, în anul 2008, regizorul Proșkin a primit Taina Sfântului Botez, devenind astfel membru al Bisericii Ortodoxe.