Dificultatatea relației constă în faptul că a iubi nu este același lucru cu a plăcea. Există întotdeauna trăsături și calități pe care un partener din cuplu nu le agreează la celălalt. Poate fi aroganța sau lenea, vorbăria sau nerăbdarea, unele obiceiuri și gusturi moștenite din familia din care provine unul dintre ei, unele idiosincrasii superficiale. Există situații când un soț și o soție pur și simplu se calcă pe nervi reciproc.

Cum se descurcă unul dintre ei, în iubire, cu trăsăturile care îi displac la celălalt? Această natură abrazivă a vieții în căsnicie este ceea ce s-ar putea numi „asceză” și am auzit călugări experimentați spunând că efortul ascetic al vieții în căsnicie este mai mare decât cel al unui călugăr într-o comunitate monastică. 

În alte grupuri sociale, poți evita o persoană cu trăsături enervante. Te poți controla și poți face față trăsăturilor exasperante pentru o perioadă limitată de timp; dar într-o familie nu există posibilitatea de a te izola. Așa cum ești, trebuie să ajungi la o înțelegere cu ceilalți membri ai familiei tale, așa cum sunt ei. O familie creștină, „Biserica de acasă”, se formează numai atunci când „ajungerea la înțelegere” reprezintă o adevărată întrupare a credinței creștine, a nădejdii și a dragostei.

(Sophie Koulomzin, Biserica și copiii noștri, traducere de Doina Rogoti, Editura Sophia, București, 2010, p. 122)