Când cineva îşi ară ogorul său şi seamănă în el sămânţa cea bună, grâu, orz sau altceva, vede după o vreme începând să răsară seminţele. Dar odată cu ele încep a se ivi ici-colo, pe ogorul său, şi alte buruieni străine de felul celor semănate de el. Mai târziu, crescând grâul sau orzul, cresc odată cu ele şi acele buruieni străine şi, cu vremea, încep a se arăta cine sunt: unele neghine, altele măzărichi, altele pălămizi, altele spini şi, dacă el nu va avea grijă să le plivească şi să le smulgă la vreme, în timpul secerişului cu prea puţin folos se va alege. Tot aşa s-a întâmplat şi se întâmplă şi azi cu ţarina Bisericii lui Hristos. 

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Călăuză în Credința Ortodoxă, Editura Episcopiei Romanului, 2000, p. 19)