În număr de trei pentru cã Dumnezeu este întreit în Persoane şi, prin aceasta, trei e un simbol al infinităţii, Antifoanele ne pregãtesc pentru a deveni părtaşi iubirii dumnezeieşti prin intrarea în Împărăţia Sfintei Treimi. De aceea înaintea primelor două antifoane slăvim Sfânta Treime, iar înainte de cântarea Fericirilor ne rugăm, precum tâlharul pe cruce, să fim pomeniţi întru Împărăţie (Pr. Florin Botezan, Sfânta Liturghie – Taina tainelor).

Denumirea de antifoane vine de la cântarea alternativă a psalmilor şi a refrenelor de către două grupuri de cântăreţi (strane). La început se cântau ca antifoane psalmii 91, 92 şi 94, precedaţi de rugăciunile corespunzătoare rostite cu voce tare. Din secolul al XIV-lea în duminici și în sărbători psalmii antifonici au fost înlocuiți cu psalmii 102 și 135 și Fericirile (cu stihiri). În practică, în special în parohii, cu excepția praznicelor împărătești care au antifoane speciale, ca antifoane se cântă numai versetul întâi al Psalmului 102, imnul „Unule Născut” (atribuit împăratului bizantin Iustinian) și Fericirile.

Compuse din psalmi, din cântări de o deosebită frumusețe, Antifoanele ne amintesc de perioada de dinaintea venirii Mântuitorului, având rolul de a ne arata că Hristos Domnul Cel așteptat, prezis de proroci, S-a întrupat din Sfânta Fecioară Maria și a mântuit lumea. Așadar, ele ne pregătesc pentru intrarea în Împărăția lui Dumnezeu (Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica Specială).