- Ce înţelegem prin ispite şi de ce este lăsat omul să fie ispitit?

- Ispitele sunt încercări care vin asupra omului de la diavol şi de la slugile lui, oamenii cei răi (Iacob 1, 13; Matei 4, 1; 16, 23; Marcu 8, 33; I Cor. 7, 5; II Cor. 11, 3; I Tes. 3, 5). Omul este îngăduit de Dumnezeu să fie ispitit „spre încercarea credinţei” (I Petru 1, 6-7); spre „încercarea dragostei faţă de Dumnezeu” (Deut. 13, 3); spre încercarea supunerii noastre (Deut. 8, 2); spre încercarea nedoririi de câştig (Iov 1, 9; 12).

De fapt, ispitele corespund întotdeauna slăbiciunii firii omeneşti. Celor mai tari în credinţă, le rânduieşte Dumnezeu ispite mai grele, ca să sporească în sfinţenie şi să se învrednicească de cununi mai mari. Iar celor slabi în credinţă şi răbdare, le rânduieşte pronia divină ispite uşoare, ca să le poată birui şi să nu deznădăjduiască.

Iată ce spune Sfântul Apostol Pavel: Ispită pe voi nu a ajuns, decât ispita omenească. Dar credincios este Dumnezeu, Care nu vă va lăsa pe voi să vă ispitiţi mai mult decât puteţi; ci împreună cu ispita va trimite şi ajutorul, ca s-o puteţi suferi (I Cor. 10, 13).

Acelaşi lucru spune şi proorocul David: Nu va lăsa Domnul toiagul păcătoşilor peste soarta drepţilor până la sfârşit, ca să nu-şi tindă drepţii spre fărădelegi mâinile lor (Ps. 124, 3). Dreptul Iov spune că cei credincioşi sunt împovăraţi cu diferite ispite prin îngăduinţa lui Dumnezeu (Iov 7, 8; Iacob 1, 2; I Petru 1, 6). Dar niciodată Dumnezeu nu îngăduie la cei aleşi ispite peste puterile lor.

(Ne vorbește Părintele Cleopa 4, Ediția a II-a, Ediţie îngrijită de Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 121-122)