Ce sunt patimile?
Atunci când nu valorificăm aceste puteri pentru săvârșirea binelui, vine aghiuță, le exploatează și ele devin patimi, iar apoi cârtim și ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu. Pe când, dacă le-am valorifica întorcându-le împotriva răului, ne-ar ajuta în nevoința duhovnicească.
Eu văd patimile ca pe niște puteri ale sufletului. Dumnezeu nu dă slăbiciuni, ci puteri. Însă atunci când nu valorificăm aceste puteri pentru săvârșirea binelui, vine aghiuță, le exploatează și ele devin patimi, iar apoi cârtim și ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu. Pe când, dacă le-am valorifica întorcându-le împotriva răului, ne-ar ajuta în nevoința duhovnicească. Mânia, de pildă, arată că sufletul are bărbăție, care e de ajutor în viața duhovnicească. Acela care nu este mânios și nu are bărbăție, nu poate cu ușurință să se pună pe sine la punct. Omul mânios, dacă-și va folosi în viața duhovnicească puterea pe care o are, este ca o mașină care-o ia pe drumul drept și n-o mai poate ajunge nimeni. Dacă însă n-o valorifică și nu se supraveghează pe sine, seamănă cu o mașină care merge cu viteză exagerată pe drum neregulat deraind la tot pasul.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești V – Patimi și virtuți, Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ștefan Nuțescu Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, București, 2007, pp. 17-18)