Când termini de făcut rugăciunile, să nu treci îndată la alte îndeletniciri, ci să stai iarăși puțin și să te gândești ce ai făcut și la ce te îndatorează asta, păstrând mai ales ceea ce te-a înrâurit puternic. Rugăciunea are însușirea că dacă te rogi bine, cum trebuie, nu-ți mai vine să te apuci degrabă de treburi: cine a gustat dulce, n-o să mai vrea amar, iar gustarea acestei dulceți este scopul pentru care citim rugăciuni, și prin ea se cultivă duhul rugăciunii. Dacă vei face această mică pravilă, vei vedea în scurtă vreme roadele ostenelii rugăciunii. Orice rugăciune lasă urme în suflet, continuarea ei după această rânduială o înrădăcinează, iar răbdarea în această osteneală aduce și duhul rugăciunii.

(Școala ortodoxiei pentru începători, Editura Sofia, p. 246)