Până la judecata din urmă, mântuirea se poate dobândi oriunde, şi pe câmpuri de bătaie; şi se poate dobândi şi în iad; şi se poate pierde oriunde; şi în mănăstiri, şi în ceata Apostolilor, şi s-a pierdut şi în rai. Tâlharul, răstignit pentru faptele sale, a sărit de pe cruce direct în rai, şi Lucifer ca fulgerul a căzut din Ceruri. Orbul din naştere capătă vederea şi a văzut pe Dumnezeu şi a vorbit cu El, iar fariseii templului o pierdeau, zicând că-I păcătos (Domnul) şi are drac. Cereau semn (Luca 11,29) şi umblau să omoare pe Lazăr, cel înviat a patra zi din morţi.

Orbia răutăţii, stând de-a pururi împotriva Adevărului, nu are leac, dar are pedeapsă, inima înfrântă şi smerită, însă, Dumnezeu nu o va urgisi. De aceea, înfruntând mândria, a zis că vameşii şi păcătoasele vor lua-o înaintea „drepţilor” în Împărăţia Cerurilor, şi că mare bucurie se face în Ceruri pentru un păcătos ce se întoarce (Luca 15,7).

Această întoarcere o urmăreşte Dumnezeu să ne-o câştige, însă nu poate, dacă nu ne învoim şi noi. De aceea ne poartă pe tot felul de căi şi ne cheamă cu tot felul de surle şi, dacă trebuie, ne grăieşte când cu tunul, când cu bombe.

Ceea ce urmăreşte Dumnezeu în tot chipul, e mântuirea sau întoarcerea noastră duhovnicească spre El şi Acasă, chiar dacă mai rămânem şi în viaţa aceasta.

(Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca – Despre durerile oamenilor, vol.7 , Ed. „Credinţa strămoşească”, 2012, pp. 38-39)