Ce mai important lucru pe care trebuie să-l dați și lăsați moștenire copiilor este iubirea. Nu uitați că părinţii trebuie să-şi iubească copiii. Copiii au porunca să-și cinstească pe părinţi şi să-i asculte. Iubirea copiilor pentru părinţi poate să ia, de multe ori, forma unui ataşament nesănătos. Copilul în mod firesc îşi iubeşte părinţii şi este ataşat de ei, dar în mod la fel de firesc el are nevoie să se desprindă de ei, să se lepede de mama şi de tata ca să devină o persoană nouă, independentă. Altminteri, uitaţi-vă la copiii care şi-au iubit „cu recunoştinţă” părinţii: au rămas necăsătoriţi sau aleargă, după căsătorie, la mama acasă, în loc să stea cu soţia/soţul şi cu copiii. Aceste ataşamente bolnave faţă de părinţi distrug multe familii şi multe vieţi. Părinţii îşi iubesc copiii în mod sănătos când îi formează pentru a deveni ei înşişi, pentru a-şi continua viaţa în afara vieţii lor. Părinţii sunt cei care le datorează copiilor iubire, aceasta e poruncă dumnezeiască – tuturor copiilor lor aceeaşi iubire. Aici mulţi părinţi păcătuiesc iubind pătimaş şi făcând diferenţe între copiii lor. Sunt copii care suferă că „mama o iubeşte mai mult pe soră-mea” sau „îl iubeşte mai mult pe fratele meu”. Unele mame chiar mărturisesc: „N-am ce face, mi-e mai drag ăsta decât celălalt”. Aici trebuie multă rugăciune. Cereţi: „Doamne, nu mă lăsa, dă-mi să-l iubesc şi pe celălalt la fel!”. Sunt unele aspecte mai ascunse, că „seamănă cu mine” sau „seamănă cu maică-mea, nu cu soacră-mea”. Şi aici trebuie multă rugăciune. Sau, dacă părinţii au divorţat şi copilul seamănă cu taică-său sau cu mama-soacră, bietul de el suferă din cauza asta. Multă rugăciune: „Doamne, dă-mi să plinesc porunca să iubesc.”

Cea mai importantă moştenire pe care o dăm copiilor noştri este posibilitatea de a deveni oameni altfel decât noi şi altfel de cum vor ei. Cum? Dându-L lor pe Dumnezeu. Fără Dumnezeu, oamenii vor alege modele omeneşti. Oamenii nu pot să trăiască şi să crească fără modele. Omul este o fiinţă mimetică, o fiinţă care învaţă să devină om. Omul nu e „gata”, numai raţa e „gata” imediat ce a ieşit din ou: oul îl cloceşte o găină, apoi cresc eu bobocul, dar tot rață se face, și nu învaţă să mănânce de la mine cu furculiţa şi lingura, ci face ce ştie să facă raţa. Un copil, dacă este crescut de o raţă, o să se poarte ca raţele. El, mic fiind, nu-i gata om – învaţă să devină om, şi dacă nu-i dăm Modelul care-l învaţă aceste lucruri, el mă va imita pe mine, pe poliţist şi pe cine mai întâlneşte, mai ales pe prietenii dintre blocuri sau din discotecă. Modelul omului este Hristos. Copilul are nevoie să-L cunoască pe Dumnezeu. Modelul și-al fetiței, și-al băieţelului este Mântuitorul, şi El ne învaţă cum să trăim.

Este important ca copilul să-L cunoască pe Mântuitorul de mititel: să-l aduceţi la biserică, să-i spuneţi când îl împărtăşiţi că-L primeşte pe „Doamne-Doamne”, nu că-i „papa bun” sau „papa dulce”. Da, e bun, dar e „Doamne-Doamne” Care-i bun! Să-l ţineţi în braţe, să-l faceţi atent la momentele esenţiale ale Sfintei Liturghii: „Acum vine Doamne-Doamne!”. Să-l ajutaţi să perceapă şi să respecte liniştea aceea specială din timpul Anaforalei şi Epiclezei. Dacă veţi trăi Sfânta Liturghie cu ei în braţe, o vor primi ca moştenire şi de la dumneavoastră. Învăţaţi-i pe copii „Rugăciunea inimii”. Vârsta de doi ani e cea mai potrivită pentru asta. Foarte important, când copilul este în pântece, să-i citiți Evanghelia. Și după naștere să-i citiți cu voce tare sfânta Scriptură. Să ascultați muzică simfonică și în timpul sarcinii, și după naștere. Copiii sunt foarte receptivi.

(Schimonahia Siluana Vlad, Ce moștenire lăsăm copiilor noștri? Dragostea lui Hristos, împlinirea familiei, Editura Doxologia, Iași, 2021, pp. 25-27)

Îți mai recomandăm și: Moștenirea cea mai de preț pe care o putem lăsa copiilor noștri