Un articol recent din cotidianul USA Today a povestit despre oroarea trăită de o femeie de 31 de ani din China, Pan Chunyan, care a fost forţată să avorteze.

Singurul motiv al faptului că noi ştim de acest măcel, este explozia reţelelor sociale în ţara comunistă.

Pan era însărcinată în 8 luni cu cel de-al treilea copil, ceea ce încalcă legea absurdă a Chinei. Aşa că i s-a spus că îşi poate păstra copilul numai dacă va plăti amenda de 8640 de dolari.

Soţul ei avea posibolitatea să strângă aceşti bani, însă datorită unor circumstanţe nefericite, nu a reuşit la timp. Pan a fost luată cu duba de la piaţă unde îşi făcea cumpărăturile, dusă într-un spital şi injectată cu un fluid care a ucis  copilul de 8 luni.

„Soţia mea a văzut copilul şi i s-a zdrobit inima. Copilul era negru şi ars, iar toată pielea de pe faţă îi era jupuită” a spus plângând soţul. „Aceasta este o viaţă pe care acest copil nu a putut să o vadă şi să-şi deschidă ochii frumoşi asupra ei”.

Conform estimărilor în fiecare an 13 milioane de copii sunt ucişi cu cruzime în China. Este înfiorător, nu-i aşa?

Desigur unii ar spune că este o mare diferenţă între avorturile forţate din China şi avorturile voluntare din Statele Unite sau din Europa, de la noi. Da, este mare diferenţă între 13 milioane de avorturi în China şi 1 milion în America. Sau oare e mare diferenţă?

În ciuda aparentelor diferenţe, copilul nu este consultat şi moartea survine la fel de crud.

Faptul că un copil nu este dorit de stat şi ucis cu sânge rece de o lege criminală nu este mult mai grav decât faptul că un copil nu este dorit de către părinţi şi ucis în acelaşi fel. Diferenţa de civilizaţie este doar aparentă. Avem de-a face cu aceeaşi barbarie fără seamăn, în care un copil cu suflet nemuritor, unic în univers, o entitate separată, cu vocaţie şi valoare infinită, este omorât fără să se poată apăra, fără proces, fără vină, doar pentru a încuraja industria erotică şi pandemia desfrânării.

Avortul, oricât de mascat ar fi de felurite eufemisme, raţiuni elective, formule edulcorante, contexte şi pretexte, rămâne cea mai îngrozitoare crimă din istoria umanităţii, o crimă care înfioară de durere cerurile şi pogoară asupra pământului înstrăinarea şi moartea veşnică.

Libertatea de a te desfrâna, pandemia erogenă, industria pornografică, raţiunile civilizaţiei de faţadă, cultura morţii eufemizate, nu pot să explice niciodată de ce un copil care are o viaţă de trăit pe pământ şi una veşnică în ceruri, este tăiat în bucăţi, sau ars sau otrăvit, doar pentru că mama sa, purtătoare a lui în pântece, dar un alt om, decide acest lucru.

Într-o societate unde sute de mii de femei nu pot avea copii deşi îşi doresc, copii nedoriţi ar trebui să fie născuţi, şi trimişi la adevăraţii părinţi, adică la cei care îi iubesc, nu la născătorii fizici, care regretă viaţa ce se naşte şi refuză viaţa veşnică.