În Sfântul Munte, mulți se roagă zi și noapte. Se întâmplă să se roage cineva de seara până dimineața și să nu-și dea seama când trece timpul. În iubirea lui Dumnezeu, ceasurile fug cu altă repeziciune. O, ce-i în Sfântul Munte noaptea! Mireasmă, tămâie, îngeri, rugăciuni… Îngerii poartă rugăciunile sfinților și le duc la Dumnezeu. Ce taină!

Noi, la Sfântul Munte ne trezeam fără ceas. Când venea ora, îndată ne sculam. Și obosit de-ai fi fost seara, și chiar dacă ai fi adormit târziu, când venea ora, zburai în picioare. Este o obișnuință, îndată ce te trezești, să zbori în picioare. Bineînțeles, se poate și să te întorci pe cealaltă parte și să te ia somnul până la prânz. Foarte rău! De aceea, îndată ce te trezești, să te ridici din pat. Să alegi ceasurile de noapte. Intri mai ușor în rugăciune. Chiar și întâmplător dacă te trezești noaptea, nu te culca îndată la loc; este un prilej pe care ți-l dă Dumnezeu să te rogi, cât poți, în liniște.

(Ne vorbește părintele Porfirie – Viața și cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumenița, 2003,  pp. 280-281)