„Omul cel bun din vistieria lui cea bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău din vistieria lui cea rea scoate afară cele rele”. Ceea ce pui în vistierie, aceea vei şi primi: pui aur -aur vei lua; pui aramă - aramă vei lua. Fireşte, şi arama poate fi dată drept aur; însă cunoscătorul îşi va da seama pe loc de măsluire. Dar cum să facem ca în vistieria noastră să fie numai aur, adică în inima noastră să fie numai lucruri bune? Inima este prin firea ei vistieria lucrurilor bune; viclenia vine pe urmă. Aşadar, ia bisturiul luării aminte şi al nemilostivirii de sine; desparte nefirescul şi taie-l. Cele viclene vor fugi una câte una, iar binele se va întări şi va căpăta profunzime, până ce, în sfârşit, va rămâne doar el. Problema e: cum deosebim firescul de nefiresc. Pe materialiştii de acum să nu-i asculţi; la ei totul este pe dos - firescul e pentru ei nefiresc, iar nefirescul este firesc, numesc răul - bine, şi binele - rău. Vezi ce zice Domnul în Evanghelie, ce zic Sfinţii Apostoli în scrierile lor şi după acest îndreptar să hotărăşti ce este firesc. Astfel vei agonisi în cele din urmă mulţime de bunătăţi, pe care le vei şi scoate din inima ta. Roagă-te Duhului Sfânt: „Vistierule al bunătăţilor, vistierie a bunătăţilor fă şi inima mea”.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 127)