fire

Pocăința, întoarcerea la viața cea conform firii

Însă, pentru a primi iertarea în Taina Sfintei Spovedanii nu este de ajuns numai simpla înșirare a păcatelor noastre. 

Căsătoria înseamnă îmblânzirea inimii și a trupului

A nu se căsători este împotriva propriei firi, însemnă a se opune acesteia, rămânând lipsit. Astfel, monahismul este o stare care depășește firea, este supra-firesc. Și tocmai de aceea este vrednic de admirație! 

Învățați tinerii să aibă „capul pe umeri” și să facă alegerile potrivite

Tocmai de aceea și Stăpânul tuturor a consacrat nunta, ca să ne îndepărteze de conviețuirea nelegiută.

Cel mai important este să faci fapte de pocăinţă

Este nevoie de timp, răbdare şi trebuie să te rabzi pe tine. Firea noastră păcătoasă nu poate împlini dintr-o dată Legea lui Dumnezeu, poruncile lui Dumnezeu.

Dacă suntem smeriţi, atunci numele noastre vor fi scrise în ceruri

De câte ori priveşte Domnul Hristos la firea Sa omenească, la mâinile Sale, vede şi semnul cuielor, semnul pe care voia să-l vadă Sfântul Apostol Toma. Când Domnul Hristos vede semnul cuielor, vede semnul iubirii, pentru că Fiul lui Dumnezeu S-a jertfit din iubire pentru noi, pentru ca numele noastre să fie scrise în ceruri.

Cum Îl putem cunoaște empiric pe Dumnezeu – ne învață Sfântul Grigorie Palama

Sub influența Iluminismului, unii îmbrățișează deismul, agnosticismul sau ateismul, în vreme ce alții cred rațional în Dumnezeu, însă nu cunosc modul prin care ar putea ajunge la trăirea Sa din experiență. Cu privire la această temă, învățătura Sfântului Grigorie Palama este însemnată, fiind prin excelență una empirică.

Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi

Numai atunci întrebuinţăm mânia potrivit cu firea, când o pornim împotriva gândurilor pătimaşe şi iubitoare de plăceri.

„Raiul este dragostea lui Dumnezeu”

Cine poate descrie raiul? Nici Sfântul Apostol Pavel nu a putut-o face, pentru că ar însemna să vorbim despre ceea ce ochiul nu a văzut și urechea nu a auzit.

Să primim iubirea de oameni a lui Dumnezeu!

Cel care se află în vederea duhovnicească a lui Dumnezeu mărturiseşte că între zidit şi nezidit nu există nicio asemănare şi că „a-L exprima pe Dumnezeu este cu neputinţă, iar a-L gândi este mai cu neputinţă”.

Tot noi purtăm responsabilitatea păcatelor noastre, oricât de crunt ne ispitește cel rău

De aceea, pentru faptele pe care le-a făcut, împins de satan, omul însuşi – iar nu satan – primeşte pedeapsa, ca unul care a săvârşit răul, nu împins cu forţa, ci sfătuit de cugetul său. Tot aşa se întâmplă şi în legătură cu săvârşirea binelui: harul nu pune pe seama sa binele făcut, ci pe seama omului.

Pagini