Chiar dacă copilul este botezat, chiar dacă este împărtășit, char dacă i-au fost citite multe rugăciuni și a fost purtat pe la sfinți – toate acestea pot avea o influență benefică asupra lui și mai ales datorită faptului că nu opune rezistență și sufletul lui le primește – în cele din urmă copilul poate să devină de nerecunoscut. Poate să devină ca și când nu ar fi fost botezat, sau ca și când nu a fost împărtășit niciodată, ca și când nu s-ar fi întâmplat niciodată minunea pe care a văzut-o părintele însuși la copil. Copilul poate să ajungă la o astfel de stare ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic din toate acestea. De ce? Datorită părinților.

Tot ceea ce fac părinții pentru copil influențează benefic copilul și, de fiecare dată, putem spune că se lucrează o minune cu acesta. De fiecare dată, copilul este altoit într-un anume fel cu harul lui Dumnezeu. Sfânta Împărtășanie, Sfântul Maslu, orice rugăciune, închinarea la Maica Domnului sau la un sfânt, mersul la biserică, sărutarea icoanelor, toate acestea și celelalte asemenea lor influențează benefic pe copil, ori de câte ori se întâmplă. Dar, pe de altă parte, toate acestea pot fi ca și când nu s-ar întâmpla dacă copilul nu este ajutat, pentru ca încet-încet, pe măsură ce crește, să participe el însuși la lucrarea aceasta pe care o face harul lui Dumnezeu asupra lui – harul este acel lucru străin de copil, străin de noi, care este din afara lumii, care vine de la Dumnezeu – și să conlucreze cu harul pentru a ajunge acolo unde trebuie să ajungă.

Pentru ajutorarea copilului, în vederea conlucrării lui cu harul, nu este suficient să-i spunem ce să facă. Este important de unde vin sfaturile. Vin de la un părinte care are în el harul lui Dumnezeu, este renăscut duhovnicește? Dacă presupunem că un părinte este sfânt și de fiecare dată are cea mai potrivită atitudine față de copil, ca un om născut din nou cu adevărat, aceasta nu înseamnă că în mod necesar copiii lui vor apuca pe drumul cel bun. Este posibil să nu se întâmple acest lucru! Pentru că ceea ce va deveni fiecare copil depinde de harul lui Dumnezeu, depinde de educația și creșterea pe care i-o vor da părinții, dar depinde și de voia lui.

Copilul are o personalitate liberă și, odată cu creșterea, de el depinde drumul pe care-l va urma. Odată cu creșterea, copilul poate să înceapă să reacționeze și personalitatea lui să nu mai accepte ceea ce spun părinții.

(Arhimandritul Simeon Kroiopoulos, Părinți și copii, Editura Bizantină, București, 2005, pp. 120-121)