Moartea este piatra de încercare a atitudinii pe care o avem în faţa vieţii. Cei ce se tem de moarte se tem de viaţă. E imposibil să nu te temi de viaţă cu toată complexitatea şi riscurile ei, dacă te temi de moarte. Aceasta înseamnă că a rezolva problema morţii nu este un lucru imposibil. Dacă ne temem de moarte, nu vom fi niciodată în stare să riscăm; ne vom petrece viaţa într-un mod laş, grijuliu şi timid. Numai când vom putea privi în faţă moartea, de-i vom găsi sensul şi de ne vom determina atitudinea noastră faţă de ea, numai atunci vom fi capabili să trăim fără frică şi în toată plinătatea capacităţilor noastre. (…)

Dar dacă-i vom pomeni de aceasta omului contemporan, care suferă de lipsă de bărbăţie, de credinţă şi de experienţă de trăire, trăsături care predomină în aceste vremuri, el va crede că e chemat să trăiască în umbra morţii, într-o condiţie de întunecare şi de tristeţe, veşnic urmărit de această teamă în faţa morţii, viaţa pierzându-şi sensul. Dacă îşi va aminti de moarte în mod constant, o va resimţi ca pe o sabie a lui Damocles atârnată deasupra capului de un fir de păr, ce-l va împiedica să se bucure de viaţă şi să se împlinească. (…)

Nu trăim în mod definitiv, ci provizoriu, ca şi cum ne-am pregăti pentru ziua în care vom începe cu adevărat să trăim. Suntem precum sunt cei ce-şi întocmesc o ciornă, cu buna intenţie de a o recopia mai târziu. Dar versiunea finală nu va fi scrisă niciodată; moartea vine de multe ori chiar înainte de a ne formula intenţia de a întocmi o exprimare definitivă.

Mereu credem că poate fi făcută mâine. „Voi trăi în mod aproximativ azi; mâine este atunci când voi acţiona în mod definitiv. E adevărat că lucrurile merg prost, dar dacă-mi dai încă puţin timp, le voi rezolva eu întrucâtva sau se vor aranja de la sine." Şi cu toate acestea, ştim cu toţii că de fapt timpul acela nu va veni niciodată. Adu-ţi aminte de moarte nu este o chemare de a trăi cu sentimentul terorii permanente la gândul că moartea ne ia pe neaşteptate şi că vom pieri împreună cu tot ce am construit. Acest cuvânt înseamnă mai curând: „Fii conştient de faptul că ceea ce spui, ceea ce făptuieşti, asculţi, înduri sau primeşti acum, poate fi ultimul eveniment din viaţa ta."

În acest caz trebuie să fie o încununare, nu o înfrângere; o culme, un apogeu, nu o cădere. Dacă am realiza că momentul întâlnirii cu o persoană ar putea fi ultimul moment al vieţii lui ori a noastre, am fi mult mai intens concentraţi, mai atenţi la cuvintele pe care le-am rosti şi la gesturile pe care le-am face.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Viața, boala, moartea, Editura Sfântul Siluan, p. 137-139)