„Celui ce biruieşte - spune Domnul - îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu, precum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui.” Există oameni care au primit de la natură anumite bune însuşiri. Unul este blând şi lipsit de răutate de la natură, altul este ascultător, altul este înfrumuseţat de la naştere de alte virtuţi. Ei nu sunt încununaţi pentru aceste virtuţi, căci nu s-au luptat cu ei înșiși, nu s-au autodepăşit, nu şi-au cultivat în inimă aceste calităţi cu sudoare şi cu lacrimi, ci le-au primit de la Dumnezeu. Ci este încununat numai acela care, fiind mânios de la natură, dobândeşte nerăutatea, cel care, fiind înclinat de la natură spre neînfrânare, devine înfrânat, cel pe care, fiind voluntar de la natură, îl vedem mai apoi blând, liniştit şi supus. Unul ca aceştia este cu adevărat mare biruitor al naturii umane şi mucenic.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Editura Sophia, Viața lăuntrică, p. 190-191)