La o mănăstire cu viaţă de obşte era mai mare un oarecare egumen, având sub mâna sa fraţi nu mai puţin de două sute; şi acest egumen a fost la început iubitor de săraci, iar, mai pe urmă, iubitor de slavă s-a făcut: că avea mare dragoste spre bogaţi şi spre dregători şi aceia îl slăveau. La acesta a intrat în mănăstire Domnul, ca un bătrân sărac, și a zis portarului: „Mergi la egumen şi-i spune: Un frate al tău a venit la tine, cu multă osteneală". Şi mergând, portarul a aflat pe egumen vorbind cu un bogat şi, stând puţin, i-a vestit lui de acel sărac, neştiind el că este Hristos. Iar egumenul se supără pe el zicându-i: „Nu mă vezi pe mine vorbind cu oamenii? De ce i-ai dat drumul? Nu mă supăra acum!" Şi s-a dus portarul. Iar Domnul, Cel îndelung răbdător, îi aştepta pe el până ce avea să iasă. Şi, aşteptând el ca la cinci ceasuri, a venit un oarecare bogat, pe care, îndată, egumenul însuşi l-a întâmpinat în poartă. Şi acolo, văzând pe egumen cu bogaţii, Hristos cel bogat întru milă şi prietenul celor smeriţi, l-a rugat pe egumen, zicând: „Un cuvânt am pentru tine, părinte". Iar el nici măcar nu s-a uitat, ci a mers cu bogaţii la prânz. Şi iarăşi, după masă, petrecând până la poartă pe acel bogat, s-a întors şi n-a luat în seamă rugămintea bătrânului celui sărac şi fără de răutate. Deci, făcându-se seară, nu s-a învrednicit a primi acel ceresc străin, Care S-a dus, zicând portarului: „Aşa să spui egumenului: De vreme ce slava omenească o pofteşti, iată de acum din toată ţara aceasta pe cei puternici voi trimite la tine, că dregătorii pofteşti, iar bunătăţile împărăţiei Mele nu-ţi trebuiesc. Că Eu venisem pentru ostenelile tale cele drepte şi viaţa ta cea mai de demult, voind să-ți dau ție binecuvântare și n-ai voit-o". Și aşa s-a cunoscut că Cel ce venise în chip de sărac a fost Atotţiitorul Hristos.

Aceasta auzind-o noi, fraţilor, să nu ne întoarcem ochii de la cei săraci, că însuşi Atotţiitorul umblă în chip de sărac. Că cel ce dă săracului îi dă lui Hristos, în mâini. Însă eu nu grăiesc acestea defăimând bogăţia, ci învăţ pe cei ce nu se pricep a petrece în bogăţie, pe cei ce-şi adună comori şi-şi pierd împărăţia, urând pe săraci şi dându-se în stăpânire diavolului. Drept aceea, vă rog pe voi fraţii mei, auzind acestea, să fim milostivi, primitori de străini şi iubitori de săraci, ca să ne învrednicim a primi bunătăţile cele veşnice.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 170)