- Părinte, cum de se întâmplă că, în timp ce îmi simt neputinţa, mă îndreptăţesc?

- Nu-ți simţi neputinţa, de aceea te îndreptăţeşti. Dacă ai fi simțit-o, nu te-ai fi îndreptăţit pe tine. Ne iubim pe noi înşine, de aceea nu vrem să avem greutăţi şi nu iubim osteneala. De multe ori, vrem să dobândim avuţie fără osteneală. Cel puţin să recunoaştem că, aşa cum înfruntăm lucrurile, nu mergem bine duhovniceşte şi să ne smerim. Dar din păcate, nu există nici osteneală, nici recunoaştere.

- Se poate ca cineva să se cerceteze, să se examineze pe sine şi apoi să se îndreptăţească?

- Cel ce se cercetează corect pe sine, nu se îndreptăţeşte. Şi iată, sunt unii deştepţi, foarte isteţi, care fac însă, cele mai mari neghiobii. Iar aceasta, pentru că intră la mijloc şi interesul. „Fac precum îmi convine, precum este în interesul meu”, îşi spune unul ca acesta.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III, Nevoința duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 100)